A fost lansat noul imn al lui Dinamo. VIDEO: ascultă aici noul cântec de „război” al „câinilor”
Dinamoviștii au bifat încă o etapă din campania de rebranding a imaginii clubului, chiar înaintea manșei tur a disputei cu Steaua, din semifinalele Cupei României. „Câinii” și-au lansat marți noul imn oficial al clubului pe site-ul oficial și pe paginile de YouTube și Facebook, în varianta cântată de jucători, antrenori și oficiali. Inițiativa dinamoviștilor a fost anunțată în exclusivitate de www.prosport.ro.
Rezultat în urma a patru ore de înregistrări, noul cântec reprezentativ al dinamoviștilor este inspirat din imnul italienilor de la Inter Milano, celebrul „Pazza Inter Amala”.
Versurile au fost alese dintre 214 propuneri trimise de fanii dinamoviști în ultimele 10 luni pe adresa imn@fcdinamo.ro.
„Am cântat din suflet! Este un imn al dinamoviștilor pentru dinamoviști. Avem câțiva fotbaliști cu voce, dar aș prefera să exceleze pe terenul de joc”, a spus antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, după filmările de la videoclipul în care dinamoviștii au înregistrat noul imn.
Și patronul dinamovist Ionuț Negoiță s-a arătat încântat de noul imn al echipei pe care o conduce.
„Îmi place foarte mult imnul lui Dinamo. Din principiu, nu îmi place să cânt, de aceea nu am apărut în videoclip. Lucram la acest proiect de multă vreme, este unul dintre cele 10 puncte pe care ni le-am propus și rezultatul este satisfăcător. Mi s-a făcut pielea de găină când am auzit imnul, iar alți oameni mi-au spus și ei același lucru. Melodia aceasta va fi motivațională și în perspectiva derby-ului cu Steaua, din Cupa României. Cred că va fi cântat cu putere de toți fanii noștri”, a spus Negoiță la DigiSport.