A fost lozul câștigător al Clujului, dar Paszkany gândește noua echipă fără el: „E ultima mea șansă”** CFR mai trimite un jucător în Europa. Cine pleacă la vară:
Atacantul grec a primit acceptul lui Paszkany să plece la vară pentru un milion de euro și doar la o echipă din străinătate, nu în Liga I
Vârful de 29 de ani va intra la vară în ultimul an de contract și are șanse mari să se transfere în Germania
Aventura lui Pantelis Kapetanos în Gruia se apropie de final. Atacantul a ajuns la Cluj în ianuarie 2011, însă primele lui șase luni la CFR au fost de coșmar, accidentarea suferită în perioada în care juca la Steaua recidivând. A urmat apoi un an perfect, în care a contribuit decisiv la câștigarea titlului. Oarecum firesc, CFR a avut oferte de aproape două milioane de euro pentru el, dar Paszkany și Mureșan au decis să îl păstreze și să forțeze calificarea în grupele Ligii. Au tras lozul câștigător, deoarece grecul a fost decisiv în bătălia pentru calificare și mai apoi la obținerea celor 10 puncte. Atacantul a cerut și în iarnă să fie lăsat să plece, însă mutarea nu s-a produs, deoarece șefii au cerut pentru el tot în jur de două milioane de euro.
Nu are voie să plece în Liga I
Atacantul a avut recent o nouă discuție cu Paszkany și Mureșan și, se pare, a întors în favoarea sa problema transferului. „Am o vârstă, e ultima mea șansă să câștig bani mai mulți”, a fost mesajul lui Kapetanos prin care l-a înduplecat pe finanțatorul campioanei. Acesta i-a promis grecului că va primi acceptul să se transfere la vară pentru un milion de euro, cu condiția să nu ajungă la un alt club din Liga I. Cel mai probabil, Kapetanos va ajunge în Germania, acolo de unde e urmărit de mai multe cluburi. O altă variantă pentru atacant este revenirea în țara sa natală, dar sunt șanse mici ca acolo să primească un salariu de 400.000 de euro, cât ar dori el pentru a încerca o nouă aventură.
10 goluri a marcat grecul în 29 de partide jucate în acest sezon
12 goluri a reușit grecul sezonul trecut, în 29 de meciuri disputate
240 de mii de euro pe sezon câștigă Kapetanos la CFR Cluj
Rondon, de la Nacional Funchal, și Daniel Bode, de la Ferecvaros, sunt atacanții vizați de CFR pentru un transfer la vară, ca și înlocuitori ai lui Kapetanos
„La vară vor pleca 8-9 jucători”
După ce campioana a adunat șase meciuri oficiale fără victorie în 2013, șefii au început să își critice jucătorii și în public. „Sunt 8-9 care nu și-au prea adus contribuția și nu au confirmat, iar la vară vom încerca și alte soluții”, a anunțat președintele Iuliu Mureșan (foto), „mușcând” din jucători. La cine s-a referit șeful din Gruia? Ținta oficialului au fost Mincă, Panin, Diogo, Maftei, Godemeche, Kivuvu, Celestino și Bjelanovic, care vor părăsi sută la sută gruparea din Gruia la finalul campionatului.
Trei meciuri, trei remize cu Petrolul
Două remize și patru eșecuri a contabilizat CFR în meciurile jucate în 2013, iar statistica nu îi dă prea multe șanse să schimbe ceva nici după etapa a 24-a. Echipa lui Paulo Sergio va juca mâine seară în deplasare, la Ploiești, cu Petrolul, o echipă pe care nu a bătut-o de când e finanțată de Paszkany, toate cele trei meciuri directe încheindu-se la egalitate. Mai mult, antrenorul Paulo Sergio are și probleme mari de lot, în condițiile în care Cadu și Camora sunt suspendați, iar Pinto și Godemeche sunt accidentați.
CUPA ROMÂNIEI S-a stabilit programul semifinalelor
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a stabilit, ieri, programul semifinalelor Cupei României. Astfel, pe data de 16 aprilie, CFR Cluj va juca împotriva Astrei Giurgiu, iar pe 18 aprilie Oțelul Galați va primi vizita Petrolului Ploiești. Ambele partide vor începe la ora 20:30, returul fiind programat în 22 mai. Finala Cupei României va avea loc pe data de 1 iunie, pe stadionul „Ilie Oană” din Pitești. (Sorina OPRIȚESCU)