Antrenorul Cristian Pustai a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că echipa sa, Gaz Metan Mediaș, nu este salvată de la retrogradare, chiar dacă a reușit să obțină un punct în fața unei formații, Poli Iași, cu care se află în luptă directă.
„Vreau să dedic acest punct soției mele, căreia îi spun înainte de fiecare partidă că meciul care urmează este cel mai important. Astăzi am avut, într-adevăr, un meci foarte important în stabilirea ierarhiei în subsolul clasamentului. Îi felicit pe jucătorii mei pentru că au crezut în ei, că pot să înscrie și pot să obțină un punct. Această etapă a fost una a surprizelor. Toată lumea își face planuri să scape de la retrogradare. N-ați văzut, chiar și Alba Iulia. Nici noi nu suntem salvați. Ne trebuie 37 sau 38 de puncte ca să rămânem în Liga I”, a spus Pustai.
Întrebat dacă arbitrul Istvan Kovacs trebuia să acorde penalti în favoarea echipei sale la o fază petrecută în minutul 63, care a semănat foarte mult cu cea în care Politehnica a beneficiat de lovitură de pedeapsă, Pustai a răspuns: „Tot ce mi-am dorit în aceste ultime etape a fost ca arbitrii să nu influențeze rezultatele finale. Poate nu știți, dar noi am primit două penaltiuri în doi ani, pe când împotriva noastră… „, a afirmat Pustai.
Formația Gaz Metan Mediaș a remizat, duminică, în deplasare, în fața echipei Politehnica Iași, scor 1-1 (0-0), gruparea antrenată de Cristian Pustai reușind să egaleze în minutul 90, prin golul marcat de brazilianul Eric.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER