A fost ofertat de Astra și Dinamo, dar e aproape să ajungă la Steaua. Prunea: „Sunt șanse mari să se realizeze”
Alex Crețu este unul dintre cei mai curtați tineri jucători din Liga I în acest moment. Ofertat de Dinamo și de Astra, fundașul central al celor de la CSMS Iași este foarte aproape de a ajunge la Steaua. Crețu este cotat de clubul moldovean la aproximativ 500.000 de euro, iar Florin Prunea spune că după ce a purtat discuții cu cei de la Astra și Dinamo, iar ieri a discutat cu oficialii Stelei, cu care este foarte aproape să ajungă la un acord.
„Am avut o discuție cu Negoiță pentru Crețu, apoi Anghelache a venit la Iași în urmă cu două zile, însă sunt departe de ceea ce vrem noi. Am avut o singură ofertă oficială pentru el de la Astra, pe care am refuzat-o. Sunt convins că valoarea lui va crește. Azi (N:R. ieri) m-am întâlnit și cu domnul Argăseală pentru transferul lui. Nu suntem departe de ceea ce ne oferă Steaua. În următoarele zile se va întâlni și cu patronul. Eu cred că sunt șanse mari să se realizeze acest transfer”, a spus Florin Prunea pentru Dolce Sport.
Crețu a evoluat în 16 dintre cele 17 meciuri disputate de CSMS Iași în acest sezon, marcând și două goluri.