Dinamo a fost privată în partida de aseară, contra Gloriei Bistrița, de două penalty-uri, ceea ce a declanșat o adevărată revoluție în Ștefan cel Mare.
Jucătorii au fost cu greu opriți de Ganea din drumul spre vestiarul arbitrilor, iar Borcea și Turcu s-au dezlănțuit în critici fără precedent la adresa lui Danșa.
„Am vrut să mă duc peste el în vestiar să îl bat”, recunoștea președintele executiv al câinilor.
Autorul faultului din minutul 94, Mădălin Ciucă, recunoaște că intervenția sa la Andrei Cristea impunea acordarea loviturii de la ’11’ metri, dar nu înțelege de ce adversarii se cramponează atât de mult de faza respectivă. Atâta timp cât în 90 de minute fotbaliștii gazgă nu au reușit să își demonstreze superioritatea, aceștia ar trebui să fie mai cumpătați în declarații.
„La acea fază am simțit că am atins mingea ușor cu călcâiul, însă e bine pentru noi ce a dat arbitrul. A fost fault, corect era să se acorde 11 metri, dar am avut noroc că arbitrul era departe de fază. Nu știu de ce se plânge Dinamo, dacă erau așa tari, rezolvau meciul până la acea fază„, a spus Ciucă, pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Dacă la faza din prelungiri au fost circumstanțe clare de penalty, nu același lucru s-a întâmplat în prima repriză: „La Alexe nu cred că se acorda niciodată penalty. Când am văzut că vine centrarea de pe partea stângă am vrut doar să-i iau fața lui Alexe. Ne-am ținut reciproc, nu a fost vorba de 11 metri. Dacă era ceva, protesta într-un fel la arbitru, însă nu a zis nimic„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER