„A fost penalty la Cristea,** dar dacă Dinamo era tare, trebuia să ne bată în 90 de minute”
Dinamo a fost privată în partida de aseară, contra Gloriei
Bistrița, de două penalty-uri, ceea ce a declanșat o adevărată
revoluție în Ștefan cel Mare.
Jucătorii au fost cu greu opriți de Ganea din drumul spre
vestiarul arbitrilor, iar Borcea și Turcu s-au dezlănțuit în
critici fără precedent la adresa lui Danșa.
„Am vrut să mă duc peste el în vestiar să îl bat”, recunoștea
președintele executiv al câinilor.
Autorul faultului din minutul 94, Mădălin Ciucă, recunoaște că
intervenția sa la Andrei Cristea impunea acordarea loviturii de la
’11’ metri, dar nu înțelege de ce adversarii se cramponează atât de
mult de faza respectivă. Atâta timp cât în 90 de minute fotbaliștii
gazgă nu au reușit să își demonstreze superioritatea, aceștia ar
trebui să fie mai cumpătați în declarații.
„La acea fază am simțit că am atins mingea ușor cu
călcâiul, însă e bine pentru noi ce a dat arbitrul. A fost fault,
corect era să se acorde 11 metri, dar am avut noroc că arbitrul era
departe de fază. Nu știu de ce se plânge Dinamo, dacă erau așa
tari, rezolvau meciul până la acea fază„, a spus Ciucă,
pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Dacă la faza din prelungiri au fost circumstanțe clare de penalty,
nu același lucru s-a întâmplat în prima repriză: „La Alexe
nu cred că se acorda niciodată penalty. Când am văzut că vine
centrarea de pe partea stângă am vrut doar să-i iau fața lui Alexe.
Ne-am ținut reciproc, nu a fost vorba de 11 metri. Dacă era ceva,
protesta într-un fel la arbitru, însă nu a zis nimic„.