A fost PRIMUL transfer anunțat de Becali după venirea lui Reghe, dar n-a mai ajuns la Steaua! Anunțul făcut azi de actualul club
Becali l-a a dat ca „sigur” la Steaua, imediat după ce Laurențiu Reghecampf a fosts numit ca antrenor principal, însă mutarea nu s-a mai concretizat și astăzi a devenit cert că transferul nu se va face în această iarnă
N-a ajuns la Steaua, colegii i-au dat banderola de căpitan
Este vorba despre fundașul polonez Piotr Celeban, care între timp a devenit căpitanul lui Slask Wroclaw. Aflat în ultimele șase luni de contract cu Slask, Celeban își dăduse acordul să revină în Liga 1, conform spuselor lui Becali, însă mutarea a intrat în scurt timp în impas, cel mai probabil din cauza faptului că jucătorul nu a găsit înțelegere și la actualul club.
Astăzi însă Celeban a fost numit căpitanul echipei, în locul lui Mariusza PaweÅ‚ka, după un „vot democratic” al jucătorilor lui Slask.
Într-o declarație pentru site-ul oficial al clubului polonez, Celeban s-a declarat încâtat de noul rol, precizând că speră să-și ajute colegii în noul rol, atât pe teren, cât și în afara lui.
„Este o mare onoare că echipa a decis să-mi încredințeze banderola de căpitan. O voi purta cu mândrie și vă asigur că voi da totul pentru a-i ajuta pe băieți în timpul meciurilor, dar și în afara terenului”, a declarat Celeban.
În vârstă de 30 de ani, Celeban a jucat în România în perioada 2012-2014, pentru FC Vaslui, fiind considerat la acea vreme unul dintre cei mai buni fundași centrali din România. Chiar dacă transferul său la Steaua a picat momentan, stoperul ar putea deveni o țintă pentru gruparea roș-albastră în vară, când contractul cu Slask îi va expira. Dacă Steaua va reuși să câștige titlul în Liga 1, Celeban ar putea veni sub comanda lui Reghecampf înainte de prelimiariile Champions League din sezonul viitor.