„A fost un antrenament bun, dar adversarii au fost modești!** Mai avem mult de lucru” Ce spune Ilie Stan despre ultimele boacăne ale lui Costea
Steaua a disputat astăzi un amical contra modestei formații din Mihăilești, roș-albaștrii înscriind de ori. Ilie Stan a folosit mai mulți juniori și s-a declarat mulțumit de prestația acestora și de atitudinea arătată la acest meci.
Referitor la Florin Costea, jucător care s-a aflat în prim-planul mai multor discuții în această săptămână, antrenorul stelist spune că nu a fost supărat pe acesta din pricina ultimelor evenimente.
„A fost un antrenament bun, cu goluri multe. Le-am dat ocazia și jucătorilor mai tineri să joace pentru prima echipă. Am căutat un adversar mai modest pentru a avea un antrenament bun. Mai avem mult de lucru, echipa adversă a fost modestă.
Andrei își dorește foarte mult, contează foarte mult continuitatea. Eu îl ajut și e normal să îl ajut, dar la fel fac cu toții copii care au jucat.
Nu am avut nimic cu Florin Costea, nu am fost supărat pe el, s-a împăcat cu colegii săi.
Mie mi-ar place să jucăm pe Național Arena, dar cei care se ocupă de organizare vor decide unde se va juca derby-ul”, a declarat Ilie Stan la Sport.ro