A fugit de război și a ajuns lider în România!** Povestea fascinantă a lui Milan din Galați

Discret, parcă mereu pus pe gânduri, apărătorul sârb al
Oțelului, Milan Perendija are o poveste tristă: și-a părăsit orașul
natal, Sarajevo, la vârsta de cinci ani din cauza conflictului
armat ex-iugoslav din perioada 1992-1995. În 2009 când la formația
gălățeană au existat întârzieri de salarii de patru luni de zile,
ar fi vrut să renunțe la fotbal.

N-a
învățat limba, are „traducător”

Adus la Galați în vara anului 2009, Milan Perendija este deja o
figură cunoscută la Oțelul: are destule meciuri bune în tricoul
actualului lider al Ligii I. Mai rămânea de aflat ce se află în
spatele cârlionților care-i acoperă fruntea și urechile, dar mai
ales după zâmbetul ștrengăresc care-i dezvelește incisivii
proeminenți. N-a refuzat vizita făcută în apartamentul ocupat cu
chirie la câteva sute de metri de stadion: „No problem, my friend!”
N-a învățat încă limba română, însă profită din plin de faptul că
bosniacul Enes Sipovici, mai „vechi” cu jumătate de an la Oțelul,
ne știe graiul aproape la perfecție. „De asta nici nu mi-am făcut o
prietenă la voi, că nu știu încă ce să le spun” a spus din start
fundașul, făcând cu ochiul spre aparatul de fotografiat.

„Ne-a
fost greu, am lăsat totul acolo”

Milan are dublă cetățenie. Este sârb bosniac de religie ortodoxă și
nu poate scăpa de cea mai puternică amintire a copilăriei sale: la
vârsta de 5 ani a părăsit Sarajevo-ul natal, cu familia, din cauza
războiului care avea să domine regiunea Balcanilor timp de trei ani
de zile. „N-aș vrea să vorbesc despre război, nici eu și nici
familia mea nu mai discutăm acest subiect. Știu doar că ne-a fost
greu să ne adaptăm în Belgrad, acolo unde avem și domiciliul
actual. Am lăsat casa, părinții și-au abandonat slujbele, practic
am lăsat totul la Sarajevo. A fost decizia tatei de a fugi din
calea conflictului” a rememorat fotbalistul acea perioadă. Și-a mai
vizitat de câteva ori localitatea în care a văzut lumina zilei,
fără a fi bătut de gândul întoarcerii definitive în capitala
Bosniei-Herțegovina.

„Voiam să mă las!”

Pe primul loc cu Oțelul în clasamentul campionatului de fotbal al
României, Perendija își laudă colegii și antrenorii și mărturisește
că nu visa să ajungă aici după ce în toamna anului trecut lefurile
întârziau mai bine de patru luni. „A fost foarte greu, dar trebuia
să demonstrăm că suntem tari în orice condiții. Recunosc că de
multe ori mă bătea gândul să plec, poate chiar să mă las de fotbal!
Mă bucur însă că n-am făcut această prostie” povestește stoperul
din echipa lui Dorinel Munteanu. L-am rugat să facă o comparație
între formația de atunci, care era aproape de retrogradare, și cea
care în ultimele două luni și jumătate a „confiscat” fotoliul de
lider: „Ha, e diferență mare, ca între Opel și Ferrari!” În
mașinăria „oțelară”, Milan e o piesă importantă, una dintre
rotițele care trebuie să funcționeze la capacitate maximă.

100.000
de morți în conflictul bosniac

Războiul din Bosnia și Herțegovina, desfășurat din martie 1992 până
în noiembrie 1995, a implicat mai multe trupe, conflictul dintre
croați, bosniacii musulmani și sârbii bosniaci de rit ortodox
soldându-se cu aproximativ 100.000 de decese, multe în rândul
civililor. Lupta armată ex-iugoslavă a generat și peste un milion
de refugiați din toate taberele combatante.

Cine este
Milan Perendija?

– va împlini 25 de ani pe 5 ianuarie 2011;
– are o soră, un nepoțel, iar dintre părinți o mai îmbrățișează
doar pe mama sa, tatăl stingându-se acum șase ani;
– face fotbal de la 8 ani, trecând pe la Partizan Belgrad, Vardar
și Rabotnicki Skopje (Macedonia);
– ascultă la nebunie turbo-folk (manelele sârbilor);
– e îndrăgostit de cafeaua din hipermarketul Real;
– îi place Faleza gălățeană și spune că-i lipsesc sarmalele mamei
care sunt mult mai mari decât cele românești;
– deși Dunărea îi este „vecină” atât acasă, la Belgrad, cât și la
Galați, detestă peștele și nici n-a dat vreodată cu undița în
baltă.

Text și foto: Dănuț Lungu

Publicat: 02 01. 2011, 12:30
Actualizat: 02 01. 2011, 12:34