A ieșit pe ușa din dos de la Steaua, dar nu regretă nimic!** Motivul pentru care echipa lui Ilie Stan este doar pe 4: „Eram ca țiganii cu corturile!”
Adus ca mijlocaș central la Cluj, Dorinel Popa a fost folosit mai mult fundaș stânga în amicale, acolo unde Badea a rămas fără variante pentru prima etapă. Jucătorul nu se dă în vânt după noua postură, dar n-are o problemă în a juca acolo.
Popa a impresionat în amicale cu două goluri de la peste 20 de metri, cu NK Split și FC Tiraspol. „Mie îmi place mai mult să joc mijlocaș ofensiv rămân fundaș, dacă trebuie. Golurile? Așa s-a nimerit”, glumește Dorinel Popa, care a marcat doar 4 goluri în Liga I.
A fost cumpărat de Steaua vara trecută, dar a jucat doar 6 minute în campionat pentru „roș-albaștri”. „Din 6 luni cât am stat acolo, 4 am fost accidentat. M-am accidentat cu Sănătatea, în Cupă. A fost frustrant, dar nu pot să fiu supărat pe nimeni de acolo. Pur și simplu am avut ghinion”, spune Popa, care știe ce atu are în plus „U” Cluj față de Steaua în lupta pentru Europa League. „Aici atmosfera este mai bună. Suntem foarte uniți. Contează că există și un stadion. Acolo eram „ca țiganii cu corturile”, cum se spune. Eram tot timpul plecați prin țară. Acest lucru a afectat mult echipa„, crede Dorinel Popa.
Aici, atmosfera este mai bună decât la Steaua. Nu mă tem de concurență și cred că putem ajunge în Europa. Sper să mai dau și goluri
Dorinel Popa, fundaș „U” Cluj
6 minute a jucat Dorinel Popa în acest campionat, în prima etapă cu Voința Sibiu