A încasat șapte goluri, dar are un discurs curajos și corect: „Să nu-i aud pe colegi că portarul e de vină. Trebuie să ne uităm în ochii copiilor noștri și să le promitem că vom face mai mult”. Rapidistul Straton, mesaj pentru fanii FCSB-ului

Cătălin Straton, portarul lui ACS Poli Timișoara, a avut un discurs foarte curajos, după ce a încasat șapte goluri pe Arena Națională.

Supărat pe scorul de pe tabela de marcaj, fostul goalkeeper al Rapidului a fost sincer la interviul acordat după meci, și-a avertizat colegii și le-a transmis că nu vrea să audă reproșuri pentru că a fost învins de șapte ori. Încurajat de fanii vicecampioanei pe toată durata meciului pentru trecutul vișiniu, portarul de 28 de ani le-a amintit acestora de un meci asemănător, jucat în 2010, când Rapid învingea Steaua cu 5-1: „Nu am primit niciodată șapte goluri în cariera mea. Nu știu dacă e mult de comentat, dar pe mine mă doare. Nu se poate așa, uite că nu a mai scos portarul. Sper să nu aud iar că portarul e de vină! Am zis să ieșim, să jucăm fotbal, dar nu știu ce să mai spun…Nu-mi reproșez niciun gol. Cred că au dat șapte goluri din șapte execuții perfecte! Acum trebuie să mergem acasă la familiile noastre, să ne uităm în ochii copiilor și să le spun că data viitoare vom face mai mult. Eu asta voi face! Am putere să mă uit în ochii tuturor cărora le sunt dator că mă aflu la acest club, dar cred că azi am fost depășiți total. A contat și că sunt rapidist…Făcând o paranteză, să nu uite și ei de acel 5-1 din Giulești!

La lovitura de la 11 metri, am crezut că Tănase va face o glumă și va încerca o scăriță, de aceea am rămas pe picioare și nu am sărit pe niciun colț”, a spus Straton, pentru Telekom Sport.

Publicat: 22 10. 2017, 22:48
Actualizat: 22 10. 2017, 22:49