A început operațiunea ‘Salvați-l pe Rege’**: „Hagi, președinte”!
Hagi a ratat și ultimul obiectiv: Galata a fost eliminată din
Cupa Turciei, iar apropiații încep operațiunea „Salvați-l pe Rege”.
Hagi are încă sprijinul bașkanilor, care îi asigură postul până la
finalul sezonului, dar orice pas greșit îi poate fi fatal
antrenorului. Giovani Becali spune că, în cazul în care va da iar
greș ca tehnician, îl vede pe Hagi la Federație.
„Dacă Hagi nu reușește nici acum, îl văd președintele
FRF”, a declarat Ioan Becali la gsptv
Fostul impresar nu este la prima încercare de a-l impune pe Rege la
Federație, dar fostul mare jucător nu pare atras de munca la birou.
Și Gică Popescu, un alt apropiat al fraților Becali, a cochetat cu
ideea de a-i lua locul lui Mircea Sandu, fără succes până
acum.
Mircea Sandu reacționează după ultimele declarații ale lui Giovani
și spune că, prin scoaterea în față a numelui lui Hagi, Ioan Becali
nu urmărește decât să pună mâna pe un post în Federație
„Hagi este o persoană specială pentru mine. L-am visat în
noaptea de dinaintea jocului din Cupa Turciei, l-am sunat ca să-l
încurajez, dar nu am reușit să dau de el. Pentru Galatasaray,
sezonul era compromis dinainte ca Gică să preia echipa”, a
declarat Nașul Sandu pentru Evenimentul zilei.
„Mai degrabă Becali se vrea pe el la federație decât îl
vrea pe Hagi! Crede că dacă ar veni Hagi sau Popescu la FRF, i s-ar
da și lui un post în conducere!”, a mai spus Mircea
Sandu
Hagi, Stancu, Zapata și Culio joacă azi în campionat împotriva
echipei lui Florin Cernat, Karabukspor.
Galata – Karabukspor, azi, de la
19:00