Atacantul nu a reușit să marcheze niciun gol de când a revenit la Dinamo și părea că nu-i iese mare lucru nici la antrenamente. Mulțescu i-a transmis însă că are încredere în calitățile lui și că va începe cu el titular mâine, la Târgu Jiu
Vârful de 22 de ani a fost cel mai efervescent om de la antrenamentele „câinior”, ajungând chiar să se certe singur pentru că ratează din poziții favorabile
De când s-a întrerupt campionatul pentru meciurile naționalei cu Ungaria și Turcia, Dinamo și-a întărit lotul. Mai ales în compartimentul ofensiv, prin venirile lui Țucudean (foto) și Zougoula. Dacă ivorianul trebuie să-și rezolve problemele cu „cartea verde” ca să debuteze în partidele oficiale, arădeanul va fi titular mâine, cu Pandurii. Când s-a întors în Ștefan cel Mare, „Țucu” a afișat un tonus psihic și fizic foarte bun. De la primele antrenamente, a fost omul care a creat o atmosferă degajată și plăcută. Numai că partidele amicale, cu CSM Râmnicu Vâlcea (2-3) și cu Șahtior Donețk (0-3), l-au pus puțin pe gânduri pe fotbalistul împrumutat de la Standard Liege.
„Voi rezolva problema din atac”
Jocul nu i-a ieșit așa cum își dorea, n-a înscris niciun gol, iar o parte a suporterilor l-a apostrofat la testul cu „minerii” lui Lucescu. Din cauza asta, Țucudean a părut demoralizat la ultimele ședințe de pregătire. Atacantul chiar se certa pe sine ori de câte rata la jocurile-școală organizate de Mulțescu. Antrenorul de 61 de ani a observat că George nu este în apele lui și a luat măsuri. A purtat o discuție cu elevul său, în care i-a explicat acestuia să nu se precipite, să nu încerce să facă mai multe lucruri în același timp și să aștepte golul, deoarece colegii îl vor ajuta să marcheze. Mulțescu i-a transmis atacantului că poate conta pe toată încrederea staffului tehnic. „Eu sunt foarte liniștit. Dacă a înjurat unul sau altul, nu contează. Nu poți să mulțumești pe toată lumea. Odată cu revenirea mea la Dinamo, se vor rezolva problemele din atac. De asta m-am întors”, s-ar fi confesat Țucudean apropiaților.
„Câinii”, supărați pe Pițurcă
Antrenorul lui Dinamo a fost deranjat de faptul că selecționerul nu i-a folosit deloc pe Luchin și Grigore la „dubla” cu Ungaria și Turcia. „Nu îmi convine că Luchin și Grigore n-au jucat la națională. Sunt prea odihniți pentru meciul cu Pandurii. Noi am avut 5 jucători la loturile naționale și mai suntem programați și vineri, în Liga I. Nu e normal”, a spus Mulțescu. Din șase etape, Dinamo a jucat trei meciuri vinerea.
Mulțescu știe vinovatul pentru eșecul cu Turcia
După ce specialiștii au spus că Dorin Goian și Chiricheș au greșit la primul gol al turcilor, marcat de Burak Yilmaz, tehncianul roș-albilor a găsit un alt vinovat. „De fapt, a fost gafa lui Tătărușanu. Mingea a venit pe colțul scurt, iar portarul nostru n-a avut reacție. Mai multă lume mi-a dat dreptate în acest caz”, a spus Mulțescu.
10 goluri în 51 de meciuri a marcat Țucudean la Dinamo în precedenta experiență în Ștefan cel Mare (2010-2013)
Asanovic, împrumutat de Dinamo la Corona Brașov: „Clubul mi-a spus că pot reveni în iarnă dacă au nevoie de mine. Consider că sunt la fel de bun ca Luchin și Grigore”, a spus fundașul central
Narcis Răducan a vizitat Academia lui Ajax
Directorul general al Oțelului Galați, Narcis Răducan, a mers la Adunarea Generală a Cluburilor Europene, de la Geneva. La respectiva întâlnire, oficialul de la malul Dunării s-a împrietenit cu fostul portar olandez Edwin van der Sar, alături de care a jucat o partidă demonstrativă. Totodată, la invitația ex-goalkeeper-ului, Răducan a vizitat Academia de Fotbal a lui Ajax.
OPINIE Sabău îl încurajează pe Grigoraș Fost antrenor al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre starea de fapt a adversarei tradiționale a „șepcilor roșii”, care și-a făcut un obicei în a se debarasa de antrenorii care nu au rezultate. „Nu asta e rețeta, să schimbi un antrenor repede și să ai și rezultate. Dacă se întâmplă să nu meargă treaba, atunci poate ești și tu, ca și club, de vină, că nu te-ai informat cum trebuie despre potențialul respectivului tehnician”, a spus „Moțul”. Care, la final, a avut numai vorbe de laudă la adresa lui Petre Grigoraș, actualul antrenor al CFR-ului: „El nu are experiență la cluburile mari de la noi, dar a demonstrat peste tot că poate face treabă bună”.
U CLUJ „Nu-mi dau mie ultimatum 15-20 de fani!” La „U” Cluj nu e deloc liniște. După ce conducerea și antrenorul Ionel Ganea au pus pe liber opt jucători, pe motiv că și-ar fi cerut prima promisă pentru rămânerea în Liga I, dar și după reacția unei părți a fanilor „șepcilor” – care i-au cerut „Ganezului” să plece dacă nu o va învinge pe CFR duminică, ieri a venit rândul tehnicianului să acuze. „Nu îmi dau mie ultimatum 15-20 de suporteri. Fanii Universității sunt mult mai mulți. De ce au venit tocmai înaintea derby-ului, și n-au venit până acum?! Au uitat că am în echipă zece tineri, dintre care șapte juniori?! Eu am vrut să plec, dar conducerea n-a vrut să mă lase”, a tunat Ganea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER