A început „pregătirile” pentru Astra!** N’Doye: „Dacă e vacanță, cum să mă antrenez? O să merg în club”
Dinamo este istorie pentrui N’Doye! Senegalezul a semnat cu
Astra, iar patronul Ioan Niculae nu își face griji: „Atâta timp cât
își face treaba pe teren, nu mă interesează ce se întâmplă în viața
lui”, spune șeful prahovenilor. N’Doye nu se dezminte și spune că
nu se va antrena în vacanță: „Păi, dacă e vacanță, cum să mă
antrenez? O să merg în cluburi”
„Nu în România am descoperit viața de noapte. Așa am fost
tot timpul și nu simt nevoia că ar trebui să mă schimb. Nu beau, nu
fumez, nu mă droghez. Pur și simplu, îmi place să socializez, să
dansez, să ascult muzică. Atât timp cât aceste activități nu
dăunează randamentului meu sportiv nu înțeleg care e
problema”, a declarat N’Doye pentru site-ul
www.biaggio.ro
Nu se va
antrena în vacanță!
„Păi, dacă e vacanță, cum să mă antrenez? În vacanță, oamenii se
odihnesc. Asta o să fac și eu. Știu foarte bine cum arată programul
meu. Diseară mă duc în club, apoi o să dorm mâine mai mult, iar
seara ies la cafeneaua preferată”, a mai spus mijlocașul,
care este convins că după ce își va agăța ghetele în cui nu va
rămâne în fotbal: „O să mă odihnesc non-stop”
Ioan
Niculae: „Nu se va face un regulament special pentru
N’Doye”
„Încă de cînd am vorbit cu N’Doye, atitudinea mi s-a părut
foarte corectă. În vară, a fost foarte deschis și mi-a spus că nu
poate să la Astra. Dar acum am rezolvat transferul lui. Nu se va
face un regulament special pentru N’Doye. A spus că dacă poate juca
chiar dacă stă pînă dimineața în club, e totul OK”, a spus
patronul Astrei după transferul fostului dinamovist