A început REVOLUȚIA la CFR!** Trei foști titulari nu au făcut deplasarea la București și sunt ca și plecați

Deși e apt 100% de aproape trei săptămâni, italianul Roberto De Zerbi nu mai intră în vederile șefilor din Gruia și a antrenorului Jorge Costa.

Tehnicianul a decis să nu îl includă pe Roberto De Zerbi în lotul de 19 fotbaliști pe care i-a deplasat în această după amiază pentru meciul cu Steaua, de mâine, de pe Național Arena. Alături de italian, Rada și Diogo au fost lăsați acasă, fiind șanse mari ca și aceștia să fie cedați la iarnă, cel mai probabil sub formă de împrumut.

De Zerbi a jucat în numai 5 partide în acest sezon, în toate intrând ca rezervă. Acesta va pleca de la CFR din cauza numeroaselor accidentări și mai ales a salariului, care e cifrat undeva la 300.000 de euro.

Rada nu a jucat decât în primele 3 etape în acest sezon, ieșind din grațiile lui Costa după evoluția foarte slabă din meciul pierdut în Cupa României cu Astra. Diogo a fost titular indiscutabil până la meciul cu Dinamo, când a fost considerat principalul vinovat pentru eșec după ce a greșit la 2 goluri.

Publicat: 09 12. 2011, 16:31
Actualizat: 09 12. 2011, 16:32