Săptămâna Patimilor a început în chinuri și s-a sfărșit cu zâmbetul pe buze pentru jucătorii din Regie. După ce au fost suspectați de blat în partida cu Steaua, elevii lui Mulțescu și-au adus aminte că e Vinerea Mare și au reușit o victorie de palmares cu Pandurii, după 90 de minute în care i-au convins pe puținii fani de pe stadion că participarea la Denii poate fi mai plăcută.
Cu salariile neplătite de nouă luni și sigla „liga a doua” pusă de multe etape, nu putea nimeni să se aștepte în preajma Paștelui ca fosta „gașcă nebună” să se dăruiască în fața unui oponent aflat într-un curs ascendent după venirea lui Petre Grigoraș. Prin urmare, golul lui Vranjes (12) în stil acrobatic a venit oarecum normal.
Ura și… la LPF!
Agitația începutului de joc și presingul oltenilor s-au transformat rapid într-un duel aprig la jumătatea terenului, care a ținut până când inspirația lui Vali Negru i-a adus lui Tibi Bălan gloria egalării (67). Același „rebel” Bălan a adus victoria cu un lob peste Mingote (81), în timp ce pe birourile LPF-ului se mai află încă șase dosare ale jucătorilor Sportului, care vor să devină jucători liberi și să părăsească Regia.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER