Mihai Stoichiță pare că a găsit fundașul lateral pe care l-a tot căutat de la sosirea în Ghencea. Odată cu revenirea lui Emeghara, care a jucat aseară o repriză întreagă, calculele campaniei de transferuri pe care o pregătesc roș-albaștrii pentru această iarnă s-au simplificat serios.
Calvarul fundașului nigerian a luat sfârșit după ce a stat aproape doi ani pe bară din cauza problemelor pe care le-a avut la ambii genunchi. Emeghara (25 de ani) a profitat aseară de accidentarea lui Baciu, pe care l-a înlocuit în prelungirile primei reprize, și a evoluat exact pe banda dreaptă a apărării. Accidentare controversată Problemele fundașului au apărut în primăvara anului 2008, mai exact după un meci disputat pe 8 martie la Târgu Jiu, contra Pandurilor. Aceea a fost și ultima apariție a lui Emeghara în tricoul roș-albastru într-un meci oficial, pentru că de atunci a suferit operații la ambii genunchi. Au fost voci care au spus că medicul Marcacci, cel care l-a operat la clinica de la Bologna, ar fi greșit strategia. Se pare că recuperarea lui Ifeanyi a fost întârziată din cauză că intervențiile chirurgicale de la ambele membre au fost efectuate în același timp.
Întâmpinat cu urale Înaintea meciului de aseară, Mihai Stoichiță a avut bătăi de cap în alegerea unui prim „11” din cauza indisponibilităților, mai ales în apărare. Ghionea s-a accidentat înaintea partidei, iar Tudose a fost ținut la pat de o răceală, astfel că, pe lângă linia Golanski – Baciu – Rada – Petre Marin, „Lippi” nu l-a mai avut apt, ca fundaș, decât pe Emeghara, care l-a și înlocuit în minutul 45+2 pe Baciu, accidentat. Nigerianul a incendiat atmosfera, spectatorii izbucnind în urale în momentul schimbării.
„Mă și mir că ‘Eme’ a făcut față unui meci atât de intens. A jucat bine. Doar la poziționarea lui pe teren aș avea niște reproșuri”, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
„Bucuros că nu m-au uitat!” Cel mai fericit jucător stelist a fost probabil Emeghara, care s-a simțit ieri din nou fotbalist.
Eme, cum te simți la revenire după o absență atât de mare? Sunt foarte fericit că m-am întors pe teren. Am trecut prin momente dificile, pe care nu le doresc nimănui. Sper ca de acum încolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fie din ce în ce mai bine.
Cum a fost meciul? Am avut o partidă grea, dar importantă este victoria. E bine că am terminat pe primele locuri și sper să ne menținem acolo și la final. Trebuie să câștigăm titlul.
Suporterii ți-au scandat numele când ai intrat. Ai vreun mesaj pentru ei? M-a mirat pentru că erau foarte puțini și nu știu de ce. Sunt bucuros că nu m-au uitat, dar și mai bucuros că am reușit să câștigăm.
Lui Baciu i-a înțepenit spatele După ce a fost schimbat cu Emeghara în prelungirile primei reprize, Eugen Baciu a fost dus imediat în vestiarul Stelei, unde a primit îngrijiri medicale la spate. Fundașul a rămas întins aproape două ore pe masa din vestiar, deoarece nu se putea mișca. De altfel, soția acestuia, sosită de urgență la stadion, era destul de îngrijorată de starea de sănătate a lui Eugen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER