Mai mult rezervă în acest început de an și chinuit de accidentări, fostul „student“ intrase într-un con de umbră. În plus, faptul că nu evolua constant la echipa de club i-ar fi redus șansele de a fi convocat la echipa națională în vederea Campionatului European.
Profitând de ziua liberă acordată de antrenorul Marian Rada, Lazăr a dat o fugă la casa părintească, în apropiere de Roșiorii de Vede, locul său preferat de recreere. „Eu am crescut la țară, iar aici mă simt cel mai bine. Vin să-mi reîncarc bateriile ori de câte ori am ocazia. Acum am și ceva treabă, trebuie să vopsesc casa. Alții dau cu pensula, iar eu sunt responsabil cu buna dispoziție”, a glumit mijlocașul.
Deși a marcat două goluri, fostul „student“ nu s-a entuziasmat, preferând să rămână cu picioarele pe pământ: „Mă simt bine când mi se acordă libertate în joc și nu sunt stresat. Acum nu îmi doresc decât să evoluez cât mai bine pentru Rapid. Altceva nu mă mai interesează”.
Lazăr a vorbit apoi despre cele două reușite ale sale: „Primul gol a fost ca o descătușare, mi-a dat încredere. Îmi place să trag la poartă, dar nu mă așteptam să intre șutul. La al doilea gol, am vrut să dau la poartă în stânga goalkeeperului și… mi-a ieșit”.
Marian Rada, antrenor Rapid: I-am spus doar atât lui Lazăr: Un jucător ca tine nu are voie să lipsească de la națională. Joacă așa cum știi mai bine
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER