A înviat Zicu!

Dinamo a învins „U” Cluj, scor 2-1, într-un amical disputat
ieri, în Antalya. Ianis Zicu a fost omul meciului, întorcând
rezultatul după pauză.

Prima repriză a fost în general lipsită de ocazii clare, dar
clujenii au fost cei care au plecat la pauză în avantaj, după ce
Hugos a transformat un penalty acordat corect ca urmare a faultului
comis de Rus în propriul careu. Dinamovistul a fost eliminat, dar
pentru că era doar un amical, și între echipe românești, arbitrii
i-au permis lui Zicu să intre pe teren ca echipa lui să joace în 11
oameni.

Și machidonul a fost omul meciului, ieșind la rampă în repriza a
doua într-o echipă în care a reintrat Rus în locul lui Kone, Andrei
Cristea în locul lui Adrian Cristea și Cristi Munteanu în locul lui
Curcă. Zicu a ieșit la rampă în minutul 55 când a șutat periculos
din interiorul careului, dar portarul a scos spectaculos de sub
transversală. Dar machidonul s-a răzbunat peste un sfert de oră,
când, dintr-o poziție asemănătoare, nu a mai iertat. 1-1 și Dinamo
continua să domine, pe fondul căderii psihice a clujenilor. Zicu a
adus previzibil victoria echipei sale printr-un plonjon
spectaculos, marcând cu capul din 7 metri din centrarea lui
Diabate.

„Sper să dau astfel de goluri în meciurile oficiale. Eu
încerc din toate puterile să cresc în evoluții”
, Ianis
Zicu, mijlocaș Dinamo

Dinamo – „U” Cluj
2-1

A marcat pentru Dinamo: Zicu

Dinamo: Curcă –
Toc, Scarlatache, Daminuță, Diabate – Ad. Cristea, D. Kone, Rus,
Alexe – Bratu, Liviu Ganea

Publicat: 10 02. 2010, 08:30
Actualizat: 10 02. 2010, 08:49