Derby-ul etapei a 25-a a avut loc la Cluj, între CFR și Dinamo. În minutul 24 s-a produs debutul în tricoul „câinilor” al lui Alexandru Tudose. Adus în iarnă de la Gloria Bistrița, jucătorul i-a luat locul lui Cătălin Munteanu, care s-a accidentat.
Tudose a fost format chiar de rivala de moarte a dinamoviștilor, Steaua, acolo unde a ajuns în 2005 de la Galați și unde a evoluat până în 2010. Deși mult timp a fost alintat cu titulatura de „noul Rădoi”, fiind cel mai promițător fotbalist al generației sale, mijlocașul defensiv nu a primit prea multe șanse în Ghencea, unde a strâns doar 10 meciuri pentru echipa mare și astfel a fost împrumutat la UTA și Gloria Buzău. În 2010 a ajuns la Gloria Bistrița, unde a jucat până în această iarnă.
„Nu vin la Dinamo pentru bani, vin să joc și să pun umărul la redresarea echipei!”, a spus Tudose în momentul în care a semnat cu Dinamo.
11 meciuri a strâns Tudose în prima parte a campionatului la Bistrița, toate ca titular, absențele sale fiind cauzate de accidentări sau suspendări
9 selecții a strâns Tudose la echipa națională de tineret, acolo unde a fost căpitanul echipei
81 de partide a evoluat fundașul de 25 de ani în Liga I, reușind să marcheze de două ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER