A jucat pentru naționala Portugaliei, iar interesul Stelei pentru el a revenit!** Yazalde vorbește pentru ProSport despre un eventual transfer
Steaua caută în continuare soluții pentru ofensivă,
iar Meme Stoica s-a reorientat înspre un fotbalist pe care
l-a mai vrut și în primăvară, interes despre care ProSport a scris
atunci în exclusivitate.
Contactat astăzi de ProSport, fostul internațional de tineret al
Portugaliei spune că n-a primit nimic oficial, dar susține că a
auzit de interesul clubului bucureștean. Yazalde ar fi încântat
însă dacă transferul s-ar realiza.
„Nu știu nimic de nicio ofertă. Auzisem că sunt dorit de
Steaua în urmă cu ceva timp (n.r. în luna aprilie, când ProSport a
scris despre interesul lui Meme), dar timpul a trecut și nu s-a
concretizat nimic. Dacă Braga ar fi de acord, mi-ar plăcea să joc
la Steaua, cum să nu, însă nu m-a mai sunat nimeni să mă întrebe
ceva legat de acest aspect”, a declarat Yazalde pentru
ProSport.
Cine e
Yazalde:
-și-a început cariera la Varzim
-în 2009 a fost transferat la Sporting Braga, care l-a împrumutat
imediat la Rio Ave, apoi la Olhanense (2010), revenind în următorul
sezon la Rio Ave
-are 17 selecții pentru naționala U21 a Portugaliei, pentru care a
marcat de 5 ori
-s-a născut pe 21 septembrie 1988 și are 1.84 metri