Abrudan, Pele, Nasser Menassel, Bazzi și Marius Popa au fost și ei prezentați oficial ieri, iar antrenorul Ionuț Badea e mândru de campania de achiziții pe care a făcut-o „U”.
Echipa clujeană e campioană la transferuri în această iarnă, cu 6 fotbaliști cumpărați în intersezon și aproape 2 milioane de euro investite în achiziționarea lor. „Mercato-ul” de iarnă l-a mulțumit pe Badea. „Au fost transferuri gândite pe roluri. Rolurile care am reușit să le acoperim sunt făcute în baza evaluării din turul campionatului. Nu ne-au interesat loviturile de imagine”, a explicat Ionuț Badea sensul transferurilor efectuate. Octavian Abrudan, una dintre achizițiile iernii, revine la „U” după 6 ani și spune că nu regretă că a scăpat de presiunea de la Steaua. „Cuvântul acasă m-a convins cel mai mult să semnez cu și vreau să stau atât cât voi putea să ajut. Oricum, sunt convins că va fi mai liniște decât la Steaua. Mi-am propus să obțin trofee cu Steaua, dar nu a fost posibil”, a spus Abrudan, care are gânduri mari. „Visez la o cupă europeană, dar în acest an obiectivul este să rămânem în prima ligă”, a mai zis fundașul central.
Popa vrea la națională
Portarul venit de la Pandurii, Marius Popa vede transferul la „U” ca pe o oportunitate de a reveni în prim – plan și chiar în prima reprezentativă. „Este o provocare pe care am acceptat-o fără să stau mult pe gânduri. Niciodată nu zici niciodată când vine vorba de echipa națională”, a spus noul goal-keeper al lui „U”.
„Știu doar echipele românești care au jucat în cupele europene. Am venit pentru că mi s-a prezentat un proiect frumos”, Steven Pele, fundaș „U” Cluj
„Am venit să ajut Universitatea, dar și pentru Ionuț, pe care îl cunosc de la FC Argeș. Am văzut că e un proiect serios”, Eliaz Bazzi, fundaș „U” Cluj
„Sunt foarte fericit că am ajuns la un club iubit în România și sper să facem treabă bună”, Nasser Menassel, mijlocaș „U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER