A lăsat „U” Cluj pentru Petrolul!** Walter explică motivul pentru care a luat această decizie
Retragerea lui Florian Walter de la conducerea Universității Cluj a tulburat apele la echipa de pe Someș. Fanii nu sunt mulțumiți de deciziile pe care le ia Ana Maria Prodan și au protestat în mai multe rânduri pe străzile orașului, chiar dacă echipă ocupă un nesperat loc 6 în clasamentul Ligii 1. Acest lucru este de remarcat, în condițiile în care de la „U” au plecat în vară 14 jucători.
Fost acționar la „U”, Florian Walter a explicat de ce a ales să investească la Petrolul din această vară.
„Am anunțat că mă retrag de la U Cluj din luna ianuarie, n-am făcut-o public, dar se știa că plec. Am sacrificat timpul și familia mai ales în ultimii trei ani cât am stat la Universitatea Cluj.
Drumurile m-au omorât pur și simplu. Nu puteam să le fac numai cu avionul și cred că am făcut poate peste 150.000 de kilometri în acești trei ani cu autoturismul.
Asta a fost decizia pentru care m-am retras de la clubul clujean. De Ploiești eram mai aproape fiindcă soția mea, cu care sunt căsătorit de 17 ani, este prahoveancă”, a spus Walter pentru Dolce Sport.