Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a respins, definitiv, memoriul FC Steaua în litigiul cu fostul jucător „roș-albastru” Dorin Goian, referitoare la o restanță financiară pe care clubul din Bulevardul Ghencea o are către fotbalist, informează site-ul oficial al LPF.
Recursul formulat de către FC Steaua a fost respins ca netimbrat, decizia Comisiei de Recurs devenind definivă.
Clubul Steaua are o datorie la fostul jucător stelist de aproximativ 20.000 de euro, suma ce reprezintă una din ratele lui contractuale.
Steaua mai poate apela doar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în termen de 21 de zile de la comunicarea oficială primită de la Comisia de Recurs a LPF în cazul datoriei pe care o are față de fundașul Dorin Goian.
Tot în ședința de joi, Comisia de Recurs a LPF a admis memoriul depus de delegatul clubului Astra, Costel Lazăr, împotriva deciziei Comisiei de Disciplină din 4 noiembrie, care îl sancționase cu șase etape de suspendare și 4.500 de lei penalitate financiară pentru implicarea în incidentele de la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț. Astfel, sancțiunea lui Costel Lazăr a fost micșorată de Comisia de Recurs la 1 lună de suspendare și 640 lei penalitate sportivă.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER