A mințit FRF la TAS? Un nou scandal stă să zguduie fotbalul românesc! Șefii Rapidului cer publicarea dosarului trimis la Lausanne
Șefii Rapidului suspectează FRF-ul că a mințit la TAS în cazul reprimirii Chiajnei în prima ligă
TAS a aruncat astăzi din nou fotbalul românesc în haos. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că barajul Rapid – Concordia n-a respectat regulamentul, iar giuleștenii au fost trimiși în liga secundă. Locul în Liga I va fi preluat de Concordia Chiajna.
FRF n-a scăpat însă de probleme. Conducerea Rapidului cere Federației să publice documentele pe care le-a trimis la TAS pentru a se apăra. Audierile au avut loc pe 31 iulie, însă FRF n-a fost reprezentată de niciun membru. În schimb, cei de la FRF au trimis un dosar în care și-au explicat decizia.
Bănuiala celor de la Rapid este că decizia reprimirii Concordiei în Liga I este neregulamentară. Șefii grupării din Giulești sunt de părere că în dosarul trimis la TAS, cei de la FRF au invocat articolul 20 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice pentru reprimirea Concordiei. Numai că acest articol se va aplica abia din sezonul următor. Suspiciunile rapidiștilor este că FRF a susținut în fața celor de la TAS că articolul 20 din ROAF se aplică retroactiv, lucru neadevărat.
În clipa de față, Liga I funcționează pe vechiul regulament, care susține în aceste cazuri că o echipă care n-are licență pentru Liga I este retrogradată, însă locul ei nu este luat de o alta. Practic, actualul regulament spune că Rapidul ar fi trebuit retrogradat, iar Liga I ar fi trebuit să rămână doar cu 17 echipe. În cazul în care suspiciunile rapidiștilor se adeveresc, cazul se mută în sfera penalului.