A murit și Ceahlăul**
Unirea a reușit ce nu a putut Steaua, Dinamo, Rapid și Timișoara
în retur: să îi bată pe nemțeni. Golul victoriei a venit în
prelungiri, atunci când Jovanovic a punctat pentru 3-2.
Piatra Neamț spera înaintea partidei din Ardeal să se apropie de un
loc neretrogradabil, mai ales că obținute cinci puncte în ultimele
trei etape, victorie cu Iași și remize cu Rapid și Timisoara.
Calculele lui Filipovic au fost date peste cap încă din prima
repriză. Jovanovic (’27) a deschis scorul cu o lovitură de cap
plasată, nemțenii au avut puterea să revină și au egalat prin
Bădescu (’36), dar Florin Dan (’45) a punctat pentru 2-1 din șase
metri.
După pauză echipa lui Ștefan a sperat din nou să întoarcă
meciul, mai ales după ce Cebotaru a egalat (’56). Finalul avea să
fie nebun. Bucurică i-a pasat lui Jovanovic, care a reușit „dubla”
în primul minut de prelungiri. Ceahlăul pierde și are șanse infime
să se mai salveze de la retrogradare, iar de cealaltă parte Alba
bifează a treia victorie consecutivă acasă și așteaptă cu optimism
meciul cu Steaua de peste două etape.
„Ciudat sentiment am trăit la Alba, nu am luat trei
goluri de la Dinamo, Rapid, Steaua sau Timișoara.. Până mai avem
șanse matematic, luptăm să ne salvăm”, Zoran Filipovic,
antrenor Ceahlăul
„Am dovedit caracter și mental tare. Jucăm etapele
viitoare cu CFR, Steaua și Oțelul, dar sperăm să scoatem rezultate
bune”, Blaz Sliskovic, antrenor Alba Iulia
Unirea Alba Iulia: 12. Cernea – 17. I. Bălan,
2. Poverlovici, 13. Vujadinovici, 23. Bucurică – 20. Olah, 5.
Dâlbea, 26. Varga (11. Enzo ’64), 14. C. Cristea (22. Vitinha ’73)
– 19. Fl. Dan (18. Bălțoi ’82), 33. N. Jovanovici. Antrenor: Blaz
Sliskovici.
Ceahlăul Piatra Neamț: 22. Villadsen – 13.
Bărcăuan, 17. Vițelaru, 24. Forminte, 20. Ambourouet – 7. Cebotaru
(21. Velkoski ’78), 15. Bădescu, 5. Stevici, 18. Balde, 10.
Vasilache (16. Jeremici ’85) – 9. Edson (19. Mulisa ’46). Antrenor:
Zoran Filipovici.
Cartonașe galbene: Bălan ’18, Bucurică ’28, Jovanovici ’90+3 /
Vasilache ’31
Arbitri: Mugurel Drăgănescu (central) – Adrian Vidan, Bogdan
Velicu (asistenți) – Teodora Albon (rezervă)