A murit Vasile Anghel, fost jucător și președinte la Dinamo. De numele său se leagă cel mai mare succes european al echipei

Fost conducător la Dinamo în perioada de glorie, Vasile Anghel a încetat din viață azi, la vârsta de 76 de ani, după ce a suferit un infarct. Jurist, absolvent al Facultății de Drept din București (1963), al cursului postuniversitar de Relații Internaționale (1965) și al Institutului de Drept Comparat al Universității din New York (1969), Anghel a fost conducător la Dinamo între 1980 și 1988. În mandatele sale, gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare a câștigat de trei ori consecutiv campionatul, de două ori Cupa și s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1983-1984).

Înmormântarea va avea loc duminică, 14 septembrie 2014, la Cimitirul Ghencea Militar.

Antrenată de Niculae Nicușor Dumitru și condusă de Vasile Anghel, Dinamo a avut în sezonul 1983-1984 una dintre cele mai bune echipe din istorie. În turul secund, roș-albii au eliminat-o pe campioana Europei, Hamburg (3-0 la București, 2-3 în Germania), iar cu Liverpool au pierdut ambele manșe la limită (0-1 și 1-2).

Contactat de ProSport, Gheorghe Mulțescu, fostul fotbalist al lui Dinamo în perioada 1979-1985 și-a exprimat regretul față de moartea lui Vasile Anghel: „Am fost foarte apropiați. A fost omul cu care Dinamo a făcut cele mai mari performanțe din istorie. Era un om foarte pregătit și întotdeauna era omul de lângă echipă. Era genul de om foarte priceput și foarte bine instruit. A fost și un fotbalist mare. Acum cuvintele sunt de prisos. Dumnezeu să-l odihnească!”

Mircea Lucescu regretă și el moarte lui Vasile Anghel: „A fost un om de fotbal, un om cu foarte mare pasiune. Performanțele lui Dinamo din acea perioadă se datorează lui și celorlalți conducători de la Dinamo. Dumnezeu să-l ierte!”

Personalitate complexă, fostul oficial dinamovist a oferit anul trecut un interviu extrem de interesant pentru ProSport centrat atât pe creionarea portretelor conducătorilor dinamoviști din prezent, dar și pe caracterizarea unor etape esențiale ale grupării de dinainte de Revoluție. Redăm integral interviul acordat jurnalistului Cătălin Mureșanu.

Cum vedeți Dinamo, domnule Anghel? S-au schimbat multe la club, au venit oameni noi, alții s-au retras…
Mi-am dorit din suflet ca tot ce au spus când au venit să se realizeze. Am urmărit parcursul de atunci, discuțiile, declarațiile. Imediat au sucit-o și au început să o înmoaie. Că după cinci ani, după trei, e semn de slăbiciune.

Deci să înțeleg că nu credeți în proiectul domnului Negoiță. Nu vă sună bine?
Să fiu sincer, Anghelache și Negoiță m-au umplut de mâhnire. Și vă spun și când m-am enervat. Nu mi‑am imaginat că niște neica nimeni pot veni să spună că ce au găsit ei la Dinamo este de neimaginat. Să ștergi cu buretele o istorie, o istorie scrisă de atâția oameni. Sunt îngâmfați și lipsiți de fair-play.

Dar pe domnul Anghelache nu-l cunoașteți? Cred că v-ați intersectat cu el în trecut…
Anghelache a fost un țuțăr al lui Lucescu. Pretinde că știe fotbal, dar să vă spun cum a intrat el în fenomen. S-a întâmplat înaintea meciului lui Dinamo din Cupa Campionilor, cu Aston Villa, în 1982. El lucra în Anglia, în diplomație, iar Postelnicu l-a rugat să ne trimită unele date despre adversar. Știți ce a trimis? Articole din presă. De fapt ăsta e lucrul cel mai trist.  Că acest «Gogoiță» s-a luat după Anghelache, unul care a ajuns să-și aroge unele calități pe care nu le-a avut niciodată.

Credeți că în acest moment, Cornel Dinu nu mai poate fi de folos clubului. Domnii Anghelache și Negoiță…
Nu îmi repeta te rog toate inepțiile lor. Le-am auzit, le-am citit. Să-l dai afară pe Dinu este o crimă pentru tot ce înseamnă Dinamo. Nu pot să nu admit că el are limbariță bogată, dar ăsta nu e un motiv. Dacă iubeau Dinamo, lui Dinu îi dădeau de muncă, îl exploatau. Are destule de dat. Să-l ții în frâu pe Dinu trebuie să fii tu o personalitate. Să-ți povestesc o întâmplare care mie mi-a arătat că Dinu este cel mai bun critic al lui.

„Dinu și Lucescu nu s-au suportat niciodată”

Vă ascult..
El s-a lăsat de fotbal când a vrut el, nu l-a forțat nimeni. Îmi aduc aminte acel moment. Eram în Germania la un turneu de pregătire, cred că în 1982 sau 1983. Jucam un meci cu niște amatori și un adversar l-a driblat, i-a dat mingea printre picioare de i-au strigat colegii: «Procuroare, trage șorțul!». După meci, în autocar, mi-a zis că vrea să se lase. I-am propus postul de antrenor secund.

Credeți în implicarea lui Mircea Lucescu la Dinamo? Numele său este adus mereu în discuție datorită prieteniei pe care o are cu domnul Anghelache…
Mă repet, Anghelache e un țuțăr al lui Lucescu. Eu l-am adus pe Lucescu la Dinamo și tot eu i-am aranjat să rămână și la națională și la club. Am ținut la el cum am ținut și la Dinu, dar ei doi nu s-au înțeles niciodată.

Totuși, sunt doi oameni care nu s-au atacat, au arătat un respect reciproc la nivel de declarații..
S-au respectat de ochii lumii, nu s-au suportat. Mereu au vrut să demonstreze că unul e mai bun decât altul. E adevărat că nu s-au atacat niciodată în fața lumii, practic în asta a constat curvăsăreala amândurora. Îți spun ceva, Postelnicu și-a dat seama de acest lucru și i-a despărțit, iar pe Dinu l-a trimis la Târgoviște. Dar atenție! Nici atunci nu a fost înlăturat, așa cum vor băieții ăștia acum.

Când ați fost ultima oară la stadion la un meci al lui Dinamo?
Nu am mai fost de cinci sau șase ani. Ajunsesem să nu fiu sigur că voi intra, nu aveam nicio invitație, iar când spuneam la poartă cine sunt, paznicii aștia tineri ridicau din umeri. Și așa am renunțat să mai merg.

Dragomir și pungile de nailon

Dinamo a avut mai multe generații extraordinare. Cea din 1984 și cea din 1990 au realizat cele mai importante performanțe europene. Care credeți că a fost mai valoroasă?
Eu nu sunt de acord că echipa din 1990 a fost mai bună decât cea din 1984. Este o minciună ceea ce spun Lucescu și Anghelache, că ei au făcut echipa din 90. Pe Rednic, Mateuț, Klein, Lupu, Andone eu i-am adus. Îi avea aici când a venit antrenor!

Că tot suntem la acest capitol. Dumneavoastră l-ați adus și pe Ianul?
Da! Să-ți povestesc pentru că e foarte interesant. Într-o zi, Postelnicu mi-a zis să-mi găsesc un om care să mă ajute. Aveam un singur colaborator, Paul Moga, organizator de competiții. Știți care a fost primul pe listă pentru a veni la Dinamo?

Recunosc că nu…
Mitică Dragomir! Era la Brașov. Am spus numele lui, iar Postelnicu a sunat la șeful securității de la Brașov, unu Niculicioiu. Când a auzit ce vrem a rămas mut. «Cum, domne, la ăsta v-ați gândit. Păi eu aștept aprobarea de la partid să-l salt. Vă dau eu doi mai buni».

„Au fost blaturi, sunt și vor fi”

Ați aflat de ce se dorea arestarea domnului Dragomir?
Vindea biletele la meci la pachet cu pungi de nailon. Ă‚știa de la economic îl bănuiau că, din banii de la pungi, Mitică oprea trei sferturi pentru el. L-am adus până la urmă, dar imediat l-a luat Victoria. Și așa a apărut Ianul.

Și ce calități avea Ianul? Mulți l-au lăudat, dar la fel de mulți l-au contestat și l-au numit groparul lui Dinamo…
Avea ochi la fotbaliști, dar și un mare defect. Era megaloman. La un control al lui Tărăcilă, fostul ministru de interne, Ianul nu a avut cum să justifice 780.000 de dolari.

Sunt blaturi în fotbal, domnule Anghel?
Au fost, sunt și vor fi. Peste tot. Nu numai la noi.

Dumneavoastră știți de vreunul?
Eeee. Eram jucător la Dinamo și aveam un meci la Brașov, cu Steagul Roșu. La noi era antrenor Iuliu Baratki, iar la ei Silviu Ploieșteanu. Ambele echipe stăteau rău, iar tehnicienii, prieteni între ei, se înțeleseseră să se termine meci nul. Zis și făcut, numai că nu au spus la toți. Au vorbit cu ăștia bătrânii, iar noi, cei mai tineri nu am știut nimic. Eram trei în echipă: eu, Babone și portarul Uțu. Omul meu direct era unul Percea, nu avea mamă, nu avea tată. L-am driblat de i-a dat sângele pe nas, iar Babone le-a dat trei voleuri că la pauză era 3-0 pentru noi. Spre cabine, îl aud pe Ploieșteanu că strigă la Baratki. «Păi bine mă, ungurule, așa ne-am înțeles noi?». Răspunsul lui Baratki a venit spășit: «Iuliu dragă, la toți spus, doar la căcănarii ăștia mici nu».

Și cum s-a terminat?
Nu au mai avut ce să facă, a fost 4-1 pentru noi.

Cum reacționa Postelnicu dacă echipa pierdea vreun meci, cum era după înfrângeri?
Se supăra. Era fanatic, iubea fotbalul. Nu te băga în seamă o săptămână, erai o fantomă, nu te vedea.

Sunt tot felul de discuții despre felul în care Steaua și Dinamo transferau jucătorii înainte de Revoluție. Dumneavoastră cum procedați?
Era o manieră destul de clară. I se propunea grad. Asta putea echipa să-ți ofere. Civilii îi prosteau. Le spuneau de bani, de bunuri, iar după ce semnau nu primeau nimic, aici aveau gradul asigurat, rămâneau cu ceva. Dar nu ăsta era secretul și felul în care îmi semnalau cei din țară jucătorii talentați. Aveam o rețea de scouteri, așa cum se numesc ei acum, în fapt, foști antrenori, jucători de la echipele din provinicie. Cum vedeau unul mai răsărit, îmi semnalau imediat. De la 15 ani știam de ei. Așa i-am adus pe Lupu, Nicușor Vlad sau Orac, asta numai la recomandarea lui Nicolae Gorgorin. Și mai era o variantă, simplă, relația dintre președintele clubului și primul secretar al județului.

---

» Jurist, absolvent al Facultății de Drept din București (1963), al cursului postuniversitar de Relații Internaționale (1965) și al Institutului de Drept Comparat al Universității din New York (1969).
» A început fotbalul în 1950, iar între 1956-1962 a jucat la Dinamo.
» Ca jucător a cucerit două titluri și o cupă pentru Dinamo și o cupă cu Petrolul.
» A strâns 92 jocuri pe prima scenă a fotbalului și a marcat 16 goluri. A jucat de patru ori în naționala României.
» A fost  conducător la Dinamo între 1980 și 1988. În mandatele sale, Dinamo a câștigat de trei ori consecutiv titlul, de două ori Cupa și s-a calificat în semifinalele CCE (1983-1984).
» A mai fost director tehnic la Petrolul (1988-89) și Rapid (1989-90).
» În 1994 a avut o scurtă revenire în conducerea lui Dinamo, iar în 1996 a fost desemnat președinte al Comisiei de licențe și observator al LPF

---