A picat schimbul Zicu – Grigorie?** Badea: „Comportamentul celor de la Rapid e nefiresc”

Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae
Badea, s-a declarat surprins de comportamentul conducătorilor FC
Rapid, pe care l-a apreciat ca fiind nefiresc, referindu-se la
schimbul de jucători Ianis Zicu-Ștefan Grigorie, care urma să fie
realizat între cele două grupări.

„Despre schimbul Zicu-Grigorie întrebați-i pe cei de la
Rapid. Noi ne-am spus opinia, și-au spus-o și ei sâmbătă la o
întâlnire, și-au reconfirmat-o duminică telefonic, după care au
dispărut de vreo trei zile. Nu pot să spun decât că sunt surprins
de maniera de a te raporta într-o tranzacție. Nici nu mai are
importanță despre ce jucători era vorba. Vorbim despre
comportamentul în relația cu Dinamo și cu FC Timișoara, despre
modul în care te comporți într-o anume situație. Mă abțin să fac
alte comentarii, pentru mine e surprinzător și nefiresc
comportamentul. Putea să fie unul simplu, elegant, de respect, în
care să ne spună că nu mai sunt interesați. Nu mai trebuia nimic
altceva. Probabil că aerul tare de sub Tâmpa, cu aerul fierbinte
din Giulești a creat o zonă turbionară comportamentală”
, a
spus Badea.

Antrenorul Ioan Andone a spus că se bazează pe Ianis Zicu pe care
ar urma să-l treacă pe lista UEFA: „Eu mă bazez pe Zicu,
vineri putem să-l trecem pe lista UEFA pentru că se face o nouă
listă”
.

Publicat: 21 07. 2010, 14:45
Actualizat: 21 07. 2010, 15:06