A plătit ca să joace?** Asta le întrece pe toate: Rapid i-a cerut unui jucător 10 mii de euro ca să îl lase liber, deși este datoare la fotbalist

A plătit ca să joace?** Asta le întrece pe toate: Rapid i-a cerut unui jucător 10 mii de euro ca să îl lase liber, deși este datoare la fotbalist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Gângioveanu a fost obligat de Zotta să plătească 10.000 de euro, dacă vrea să plece liber de contract din Giulești

Gângoiveanu a jucat doar zece minute în tricoul Rapidului, într-un meci cu CS Otopeni (5-0), din Cupa României

Rapid continuă să uimească prin metodele mai puțin obișnuite pe care le adoptă atunci când vrea să scape de un fotbalist. La începutul acestui an, Constantin Gângioveanu, fotbalist venit liber de contract de la Universitatea Craiova, a cerut rezilierea contractului din cauză că nu a putut să se obișnuiască deloc cu metodele de pregătire ale lui Răzvan Lucescu. Acest lucru e scos în evidență și de cifrele jucătorului, care în cele patru luni petrecute în Giulești nu a bifat decât 10 minute într-o banală întâlnire de Cupă, cu CS Otopeni. În momentul în care i-a anunțat pe conducătorii rapidiști că ar dori să plece de la echipă, aceștia i-au cerut la schimb nici mai mult nici mai puțin decât 10.000 de euro. Asta după ce fotbalistul își încasase doar jumătate din prima de instalare de 30.000 de euro.

„Nu am jucat gratis la Rapid!”

Un calcul făcut rapid arată faptul că, în opinia lui Constantin Zotta – cel care l-a anunțat pe Gângioveanu că trebuie să plătească pentru a deveni liber de contract -, un minut în tricoul giuleștenilor îl costă 1.000 de euro pe tânărul fotbalist. „Am fost chemat în birou de Zotta și de Taban și mi-au spus că au vorbit cu George Copos și că el vrea 10.000 de euro din cei 15.000 pe care îi primisem. N-am fost de acord, dar au început să-mi spună că fac, că dreg… În cele din urmă, am semnat, m-am gândit că voi găsi o echipă care să dea cei 10.000 de euro pe mine. Oricum, nu le dau niciun leu și îi dau și în judecată pentru restanțe. Ce, am jucat gratis la Rapid?!”, a spus Gângioveanu.

Constantin Zotta a demisionat din funcția de președinte al Rapidului. El va rămâne însă, în preaviz, încă 60 de zile la club

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×