A plecat Piți, au plecat și fanii din Bănie!** În trei etape din 2011, cât la meciul cu Bistrița din tur

Universitatea se mândrea în tur cu cei mai mulți suporteri din
Liga I. Tensiunile din această iarnă, jocul modest al echipei și
amenințarea cu retrogradarea au schimbat însă radical situația. În
2011, la trei partide au fost în total 15.000 de fani, față de
16.000 cu Bistrița, în tur!

Dacă în tur se lăudau cu asistențe-record pentru Liga I, acum,
oltenii abia dacă mai strâng 2.000-3.000 de fani în tribune.
Practic, în toate cele trei jocuri disputate pe teren propriu în
acest an, cu Steaua, Brănești și Astra, Știința a adus la stadion
mai puțini fani decât au fost la meciul cu Bistrița, din tur, asta
deși partida respectivă venea după o serie deloc favorabilă: două
înfrângeri consecutive pe teren propriu și eliminarea din Cupă în
favoarea lui Dinamo.

„Trebuie să ajungem iar la 20.000”

Președintele Științei, Aurel Țicleanu, spune că, pe lângă salvarea
echipei de la retrogradare, jucătorii olteni mai au o misiune în
această primăvară: să-i readucă pe fani lângă echipă: „Spectatori
au fost puțini, dar admirabili. Oamenii au dreptate, pentru că
evoluția noastră nu le-a dat speranțe și e normal ca fanii să se
îndepărteze. E păcat, jucătorii văd, că din cauza evoluțiilor
slabe, am ajuns de la 20.000 de spectatori la 2.000. Trebuie să
ajungem iar la 20.000, asta îmi doresc”.

18 mii de fani a
„adunat” Universitatea, în medie, la fiecare meci de pe teren
propriu din tur

16 mii de fani
au asistat la partida Universitatea – Bistrița, scor 1-2, ultima
jucată pe teren propriu cu Victor Pițurcă pe bancă

MECI SCOR SPECTATORI
Craiova – Steaua 0-1 10.000
Craiova – Brănești 1-1 3.000
Craiova – Astra 1-1 2.000

Publicat: 24 03. 2011, 00:51
Actualizat: 24 03. 2011, 00:52