A plecat Toșca, urmează încă un titular? Gigi Becali a dezvăluit ce ofertă a primit pentru Adi Popa
Jucătorii steliști nu duc lipsă de oferte, în ciuda sezonului dezamăgitor pe care l-au avut până acum. Gigi Becali a dezvăluit că a primit o ofertă din Coreea de Sud pentru Adi Popa, însă aceștia n-au fost de acord cu pretențiile omului de afaceri din Pipera.
FCSB va rămâne fără Alin Toșca, cel care va pleca să facă vizita medicală cu Betis Sevilla. În schimbul acestui transfer, FCSB va primi un milion de euro. Nu este însă singurul jucător care are oferte. Adi Popa a intrat în ultimele șase luni de contract, dar sunt cluburi care-l doresc încă din această iarnă.
Gigi Becali susține că a primit o propunele de 300.000 de euro în schimbul lui Adi Popa, însă a cerut un milion de euro. Patronul FCSB spune că este dispus să-l piardă gratis în vară, deoarece acum are nevoie de el în bătălia pentru titlu.
„M-a sunat azi cineva din Coreea, să mă întrebe de Adi Popa, cică știu ei că în vară pleaca gratis. M-a întrebat dacă nu las 200.000-300.000 de euro din transfer, să îl ia acum. Am zis că nu: 1 milion dacă vor. Dacă nu, asta e. Lasa că pleacă în vară și rămâne în Europa, nu se duce în Asia. Eu am nevoie de el să iau campionatul”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Mijlocașul de 28 de ani a fost căutat și de Panathinaikos, însă nici grecii n-au fost de acord cu pretențiile lui Gigi Becali.