A relansat lupta pentru titlu, dar Nepomuceno rămâne cu picioarele pe pământ: „Nu știu dacă e cel mai important gol pentru mine cel cu Steaua”
Petrolul Ploiești a reușit să producă una dintre surprizele Ligii 1, învingând pe Național Arena pe Steaua, scor 1-0. Golul victoriei a fost marcat în minutul 90, de Nepomuceno, intrat pe teren pe parcursul celei de-a doua reprize. La finalul partidei, singurul marcator al partidei a vorbit despre cadoul oferit lui Mircea Rednic de ziua acestuia, dar și despre atmosfera dezolantă de pe stadion. La meci au asistat puțin peste 5.000 de spectori:
„Mă simt foarte bine că am luat cele trei puncte. Sunt foarte bucuros. Nu știu dacă e cel mai important gol pentru mine, dar e primul meu gol și sunt fericit. Ar trebui să strângem din ce în ce mai multe victorii. Înțeleg că fanii noștri sunt supărați, dar sper să revină lângă echipă. Am câștigat aici după 15 ani. Am discutat între noi, jucătorii, să-i facem un cadou lui Mircea Rednic, de ziua lui. Sper că i-am făcut o noapte frumoasă”, a declarat Nepomuceno pentru DigiSport.