Deși s-a antrenat duminică cu echipa din orașul natal, severineanul Dorel Stoica nu s-a mai prezentat la ședințele conduse de Jerry Gane, „jignit” de oferta „subțire” a grecilor care au preluat managementul la penultima clasată din Liga I.
„Nu puteam semna pe banii pe care mi i-au oferit grecii. Așa ceva se dă la începători! Eu nu accept să fiu tratat în asemenea mod. Și la Liga a II-a sunt salarii duble față de cele oferite acum la Severin. Din păcate, situația la club e destul de dificilă și nu văd cum poate evita retrogradarea în condițiile actuale. Auzisem că vin sponsori, dar nu se vede nimic. Eu aștept data de 1 februarie, când îmi expiră contractul cu sirienii, apoi voi decide unde merg. Am ceva oferte și din Liga I. Afară nu mai vreau să mă duc”, a spus fundașul de 34 de ani.
Nici atacantul Mihai Dina n-a fost mulțumit de oferta grecilor și pare tentat de propunerea primită de la divizionara secundă Poli Timișoara.
Nu mai au atacanți Astfel, în lotul echipei severinene se află doar doi atacanți. Pe lângă rezerva din tur Sergiu Arnăutu, adus în vară de la Chimia Brazi, a mai sosit astăzi croatul Oliver Tole (21 de ani, 194 cm), de FC Austria XIII, locul 8 în Landesliga Viena! Luna trecută, golgheterul Cosmin Vancea a semnat cu Oțelul Galați și Paul Abba și-a reziliat contractul, iar vârful Joel Thomas nu s-a mai întors din Franța și vrea să plece la alt club. Rămasă doar cu un sfert din lotul din tur, CS Turnu Severin l-a adus ieri pe al optulea jucător grec, Marcelo Merkouris! Între timp, titularul Jovan Golic și-a reziliat și el contractul cu nou-promovata din Oltenia, care vineri va efectua vizita medicală, la Craiova, doar cu 18 jucători, majoritatea aduși de prin ligile inferioare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER