A revenit „Motoreta”! Explicația pentru revirimentul lui Adi Popa: stelistul e din nou printre cei mai buni oameni ai campioanei

Adi Popa a revenit la forma din sezonul trecut, după ce în prima parte a stagiunii a fost una dintre verigile slabe ale Stelei. „Motoreta” campioanei a fost dirijorul echipei, contra Astrei, reușind un gol și un assist.

Lipsit de presiunea unui concurent pe post, după accidentarea din primăvară a lui Chipciu, aripa dreaptă a roș-albaștrilor a avut evoluții modeste, fiind în multe momente de nerecunoscut. Odată cu revenirea numărului 7, fotbalistul adus de la Chiajna părea să aibă locul garantat pe banca de rezerve, dar tocmai în acest moment „Popică” a găsit resurse nebănuite pentru a deveni din nou un om de bază al Stelei.

De altfel, Reghecampf a lăsat să se înțeleagă încă din primăvară că Popa este genul de jucător care se motivează extrem de bine în momente limită. Atâta timp cât avea postul asigurat, mijlocașul dreapta nu a găsit resursele necesare pentru a-și păstra tempo-ul, însă acum a revenit la forma care l-a consacrat.

Atât în partida din etapa trecută, contra lui Ceahlăul, cât și în „finala campionatului”, Popa a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Reghecampf: sub Pietricica a înscris un gol și a fost la originea „capodoperei” lui Stanciu, în timp ce azi a marcat din nou, pentru ca apoi să paseze decisiv pentru reușita lui Piovaccari.

Publicat: 18 12. 2013, 22:28
Actualizat: 18 12. 2013, 22:29