A spart gheața! Nikolic a răpus liderul cu primul gol marcat în tricoul lui Poli
Atacantul de 20 de ani al Timișoarei a marcat duminică seară
pentru 2-0, etalând apoi mesajul de sub tricoul de joc:
„Cred în mine însumi”.
Muntenegreanul Stefan Nikolic a ajuns la Poli la începutul lunii
septembrie. Chiar dacă la început s-a spus că este a treia variantă
pentru postul de vârf împins, jucătorul de 20 de ani și-a depășit
condiția de rezervă eternă, dată fiind și accidentarea lui
Mansour.
A debutat pentru alb-violeți tocmai în acel joc cu Juventus
București, de tristă amintire pentru Mansi, însă prestațiile sale
au lăsat de dorit, iar golul, atât de vital pentru un vârf de
careu, întârzia să apară. Un coleg de-al muntenegreanului dezvăluie
chiar că s-au făcut glume pe seama lui Nikolic în săptămâna
premergătoare meciului cu Oțelul. „Când dai și tu un
gol?” îi spuneau colegii de echipă atacantului, care
pregătise mesajul de pe tricou deja de câteva săptămâni.
L-a
impresionat pe Petrovic
Puțini oameni de fotbal din România au avut încredere în Nikolic,
din cauza CV-ului său, unul nu foarte bogat. A venit la Timișoara
liber de contract, după o aventură de doi ani în Belgia, iar cel
care a insistat ca internaționalul de tineret din Muntenegru să fie
păstrat a fost antrenorul de atunci al lui Poli, Vladimir Petrovic,
sârbul fiind impresionat de calitățile atacantului.
Axente a
vomitat înainte de meci
Nikolic l-a înlocuit duminică seară pe Mircea Axente, după doar 45
de minute de joc. Intrarea în teren a muntenegreanului a fost
facilitată și de faptul că vârful de 23 de ani al lui Poli s-a
simțit rău înainte și în timpul primei reprize. Axente a vomitat
înainte de meci, însă le-a transmis antrenorilor că poate juca.
Starea lui s-a agravat însă, iar Axente a solicitat la pauză să fie
schimbat. Înlocuirea a fost de bun augur, pentru că Nikolic a dat
lovitura decisivă portarului Grahovac. „Este o senzație
foarte frumoasă, mai ales că am înscris acest gol împotriva
liderului. Sunt bucuros că am reușit să contribui la această
victorie”, a spus Nikolic după meci.
„Știu că Dinamo este cel mai mare rival pentru Poli, sper să
câștigăm acoloși să devenim campioni de toamnă”
Stefan Nikolic, atacant Poli Timișoara
330
de minute a jucat Nikolic pentru Poli, în opt
meciuri, cinci în campionat și trei în Cupă