A trădat Lazăr?** „Ai semnat cu Dinamo sau cu CFR!”
Primul eșec al anului, 0-1 la Galați, a săpat o prăpastie între
jucători și Marius Șumudică chiar înaintea derby-ului cu Dinamo.
Motivul supărării fotbaliștilor este acela că tehnicianul i-a
certat dur după episodul Oțelul, și așa cum se întâmplă la nervi, a
mai și exagerat. Surse din cadrul clubului spun că Șumi s-ar fi
legat de anumiți jucători, cărora le purta oricum pică de ceva
vreme.
Unul dintre aceștia este chiar căpitanul Costin Lazăr, găsit și
el de conducere vinovat de lipsă de atitudine. Mai exact, acesta a
fost bănuit că și-a exagerat accidentarea din prima repriză a
jocului cu Oțelul, obligându-l astfel pe Șumudică să efectueze o
schimbare pe care nu o planificase. Supărarea pe căpitan n-a trecut
nici la câteva zile după acest joc, iar ieri s-a mai consumat un
episod din serialul Lazăr versus conducerea Rapidului. Aceleași
surse dezvăluie că Șumudică l-a abordat direct pe elevul său:
„Costine, nu mai ești același! Nu știu ce se întâmplă cu tine, mai
ai două luni contract cu Rapid și simt că tu ai semnat deja cu
Dinamo sau CFR. Așa e?!”.
Și
Marius Constantin e suspectat
Această supoziție l-a șocat pe Lazăr, care i-a jurat antrenorului
că n-a semnat cu nimeni, iar că jocul mai slab și accidentarea de
la Galați sunt o consecință a faptului că din ultimele șapte
meciuri oficiale a lipsit în patru. Pentru a demonstra că
accidentarea este cât se poate de reală și de serioasă, dar și
pentru a ști clar de ce îl doare constant genunchiul drept, Lazăr a
efectuat ieri un examen RMN și așteaptă azi rezultatul. În afară de
căpitan, conducerea Rapidului îl mai bănuiește și pe Marius
Constantin că a luat cartonaș roșu la Galați special pentru a nu
juca cu Dinamo.
Vidanov, bun de joc
cu Dinamo
Cu o sumedenie de probleme pe cap, Marius Șumudică a primit ieri și
o veste bună. Pe adresa clubului a sosit cartea verde a lui Pavel
Vidanov, iar bulgarul a fost în sfârșit legitimat, având șanse mari
să debuteze pentru Rapid în meciul cu Dinamo. Altfel, fundașul nu
s-a antrenat în ultimele zile, suferind o contractură musculară,
dar de astăzi se va pregăti normal.
„Haideți să zicem că Lazăr n-are probleme de sănătate
prea mari. Problema e una singură: Lazăr nu mai e același jucător
pe care îl știam eu”, Dinu Gheorghe, președinte Rapid