A trăit cu frica în sân!** Becali a fost extrem de nervos în timp ce aștepta verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție
Emoții mai mari decât în semifinala de Cupa UEFA cu Middlesbrough și o eliberare mai mare decât la finalul primului meci din Champions League al Stelei, cu Dinamo Kiev. Așa a trăit Gigi Becali ziua de ieri, atunci când viitorul său ca om liber a depins de verdictul Completului de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Reporterii ProSport au petrecut perioada tensionată alături de patronul Stelei, la Palat, de la prânz și până în jurul orei 17:30, atunci când s-a pronunțat verdictul în Cazul „Valiza”.
În jurul orei 14:00 în fața Palatului lui Becali erau aproximativ 20 de reprezentanți mass-media. Gigi Becali a ieșit din clădire pentru prima intervenție în fața camerelor. Nebărbierit și ușor agitat, patronul Stelei s-a grăbit să anunțe că nu are nicio emoție. „Băi, băieți! Vorbesc doar dacă suntem în direct, că prea multe prostii apar acum la televizor”. Becali era nemulțumit că, pe RTV, psihologul Hanibal Dumitrașcu a spus că este un exemplu negativ pentru oameni. Imediat, discursul clasic. „Eu sunt exemplu prost? Spun eu cuiva să-și lase nevasta? Zic eu de diavol, zic eu să-și bată copiii? Eu zic numai de Dumnezeu! Cum să risc eu o condamnare? Pentru ce? Nu are pic de logică!”
„Crezi că premierea e mită? Ești papagal și nenorocit!„
Din ce în ce mai nervos din pricina faptului că jurnaliștii nu păreau să îi aprobe logica, Becali a trecut rapid la un vox populi între reprezentanții presei.
Primul chestionat? Reporterul ProSport. Nemulțumit că nu i s-a dat dreptate, latifundiarul a trecut mai departe, nu înainte de a categorisi repondentul drept „papagal și nenorocit”. Până la final erau cam 5 papagali, 2 indeciși și un singur „om în care Țara Românească își va pune baza pe viitor”. O colegă de la Antenă pe care noi o strigăm, în glumă, „Elodia”.
Din nou fuga în Palat, de data asta din cauza ploii. Alte 15 minute de urmărit posturile de știri, apoi o altă ieșire. „Am primit de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării niște citații din cauza lui Săvulescu și lui Nicu Badea. Prostii! Le rup în fața voastră și le calc în picioare, să vadă ce mult îmi pasă de prostiile lor”, a spus Becali în timp ce rupea hârtiile cu antetul instituției.
„Mi-era teamă de condamnare!”
Orele trec greu. Becali s-a săturat să facă ture și a invitat presa în Palat. „Cât mai e, băi băieți, până se anunță? Juma’ de oră? Hai că vorbim după!”. Patronul Stelei s-a refugiat într-o altă cameră, alături de Ionuț Luțu, MM Stoica și alți prieteni pentru a urmări în direct citirea verdictului. Înainte de asta, un mic ritual care a scăpat vigilenței cameramanilor: o cruce scurtă, în dreptul inimii, cu spatele la jurnaliști. La 17:30 s-a anunțat verdictul: a fost achitat!
Imediat a urmat conferința de presă, purtată de un Gigi Becali mult mai vioi, cu freza proaspăt făcută. „Am fost achitat și îi mulțumesc Domnului Hristos că, în țara mea, Satana nu are mai multă putere decât Dumnezeu! Mi-era puțin teamă de o condamnare cu suspendare. Temerea mea era că, în țara mea, premierea să fie considerată mită”.
Mitică spune că frații Costea revin la Craiova
Președintele LPF, Dumitru Dragomir a declarat ieri la DigiSport că mai mult ca sigur Universitatea Craiova va reveni de la vară în Liga II-a. „În toate țările din lume Craiova nu are cum să nu fie reprimită din această vară în Liga II-a. Jucătorii se vor întoarce înapoi la Știința de la cluburile unde evoluează acum”, a spus „Corleone”. În urma acestei decizii, cei mai afectați vor fi Gigi Becali și Ioan Niculae, patroni care îi au sub contract pe Florin Costea, Mihai Costea, Dănănae și Prepeliță, respectiv, Lung, Găman, Bărboianu și Ologu.
Istoric în cazul Valiza
4-7 mai 2008
Cu ocazia partidei dintre „U” Cluj și CFR din ultima etapă a sezonului 2007-2008, Gigi Becali a oferit suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor echipei Universitatea pentru a-și apăra corect șansele contra rivalei cu care Steaua se lupta pentru titlu. Valiza cu banii respectivi a fost sechestrată de DNA.
4 iunie 2008
Comisia de Disciplină a FRF a hotărât depunctarea echipelor Steaua (7 puncte – tentativă de corupție) și „U” Cluj (6 puncte – tentativă de luare de mită) în urma scandalului „Valiza”. Depunctarea se aplica echipelor pentru sezonul care tocmai se încheiase. Gigi Becali a fost suspendat doi ani de pe stadioane și amendat cu 200.000 de lei.
23 iunie 2008
Comisia de Apel a menținut decizia dictată de Comisia de Disciplină în cazul „Valiza”.
3 iulie 2008
Curtea de Arbitraj (CAF) a decis să anuleze sancțiunile dictate împotriva Stelei, astfel că formația din Ghencea nu mai este sancționată cu 7 puncte. CAF a redus suspendarea de 2 ani dictată împotriva lui Gigi Becali la doar 6 luni. Patronul a rămas însă cu amenda de 200.000 de lei.
Decembrie 2008
Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul „Valiza”, el fiind acuzat de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnatură privată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă (foto), Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.
23 februarie 2009
Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca premierile echipelor din Liga I să fie interzise, acestea fiind considerate neregulamentare.
17 aprilie 2012
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât ca suma de 1,7 milioane de euro să-i fie returnată patronului echipei din Ghencea într-un termen de 10 zile. Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă și Radu Gheorghe Marino au fost achitați în dosarul „Valiza”.