A trimis titlul spre Cluj, acum i-a pus gând rău lui Hagi. Fără nouă jucători, Stoican e gata pentru duelul cu antrenorul care l-a învins de trei ori în acest sezon. Discursul tehnicianului lui CSM Poli

  • Victoria cu FCSB, prima din play-off, a readus zâmbetul pe chipurile elevilor lui Flavius Stoican, care nu reușiseră să câștige decât un punct în nouă partide anterioare. Succesul obținut în fața fostului lider al Ligii I Betano a avut efect și în buzunare, fiecare jucător încasând aproximativ 600 de euro din partea sponsorului „Cotnari” pentru această victorie, un bonus binevenit în condițiile în care moldovenii nu și-au mai luat salariile de aproape două luni.

Atmosfera în vestiarul echipei din Copou este foarte bună, doza de optimism este ridicată, astfel că ieșenii speră să încheie sezonul cu alte două rezultate notabile. Mai întâi vineri, pe terenul Viitorului, apoi în Copou, cu proaspăta finalistă a Cupei României, CSU Craiova, în ultima rundă stagională. Practic, cele două formații sunt singurele în fața cărora echipa lui Stoican nu a reușit să obțină măcar un punct în acest sezon.

În ciuda problemelor mari de efectiv, nu mai puțin de două jucători fiind absenți din diverse motive (accidentări, suspendări, indisciplină), antrenorul Flavius Stoican este convins că elevii săi pot face un meci bun pe terenul campioanei: „Venim după o partidă bună cu FCSB și atmosfera este foarte bună în vestiar. Trebuie să fim atenți, să rămânem concentrați, pentru că ne așteaptă o partidă foarte grea contra celor la Viitorul. Nu am luat niciun punct contra lor în acest sezon și îmi doresc să facem un meci bun. Chiar dacă am multe probleme de lot, sper ca jucătorii care vor intra pe teren să facă un meci mare. Mai avem două meciuri în care toți jucătorii din lot, chiar și cei mai tineri, trebuie să arate că oricând pot fi titulari la această echipă”, a declarat antrenorul Flavius Stoican, acesta fiind completat de mijlocașul Ionuț Cioinac: „Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă tânără, în fața căreia nu am reușit să câștigăm nici în campionatul regulat, nici în tur. Atmosfera în echipa noastră este foarte bună după victoria cu FCSB și suntem încrezători că putem obține un rezultat bun pe terenul Viitorului”.

Nouă jucători absenți

Stoican nu va avea în meciul de la Ovidiu mai mulți jucători importanți. Practic, jumătate din titularii cu FCSB vor lipsi în partida de vineri seară. Mihalache, Jo și Qaka sunt suspendați, Sin este accidentat, în timp ce Platini a fost lăsat în afara lotului, din motive de indisciplină. Celor cinci li se alătură pe lista indisponibilităților mai vechii accidentați Bădic, Kelava, Pedro și Gavrilă. Pentru a completa lotul de 18, Stoican a apelat la patru juniori: Zaharia, Rusu, Vlădeanu și Dodan.

  • Echipa probabilă: Rusu – A. Zaharia, Frăsinescu, Jagodinskis, Panțîru – Mihăescu, Cioinac – Danale, Kizito, Ștefănescu – Andrei Cristea. Rezerve: Koșelev, Bosoi, Chelaru, Zaharia Iulian, Rusu, Vlădeanu, Dodan.
Publicat: 10 05. 2018, 15:25
Actualizat: 10 05. 2018, 15:26