Relația dintre Cristi Borcea și Nicolae Badea pare tot mai tensionată, iar ProSport a dezvăluit, astăzi, în ediția tipărită un moment incredibil pentrecut în birourile șefilor dinamoviști.
Trei fotbaliștii aflați sub „aripa” lui Cristi Borcea au reprezentat mărul discordiei. „Leonidas” a explodat în momentul în care a aflat că celor trei le-a fost propusă prelungirea contractelor, dar pe niște sume mult mai mici decât înțelegerile inițiale.
Acesta a refăcut actele și în dreptul contractelor a trecut sumele câștigate de cei trei și până acum.
„Nu este posibil să se întâmple așa ceva! Nu pe banii mei!”, a tunat Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER