Deși transferurile lui Pablo Brandan în China și Iasmin Latovlevici la Saint Etienne sunt în impas, acestea se mai pot realiza până pe 31 ianuarie, iar Ilie Stan recunoaște că pierderea celor doi ar putea să o coste enorm pe Steaua. „Iliesta” vede în cei doi oameni de bază ai echipei, însă spune că nu a încercat să-i convingă să rămână și pentru retur. Motivul? „Viața de fotbalist e scurtă, trebuie să se gândească la familie”, explică Stan, convins că Brandan și Latovlevici se află în fața unor șanse ce nu trebuiesc ratate.
” (n.r. Latovlevici și Brandan) Ar fi două pierderi mari pentru mine și pentru echipă. Și mi-ar lipsi în special Pablo, un jucător determinant pentru Steaua, unul dintre oamenii pe care mă bazam în retur. Deocamdată însă sunt doar vorbe. S-așteptăm și să vedem ce se va întâmpla.
Nu am încercat să-l conving pe Brandan să rămână, asta nu pot s-o fac eu. Am avut o discuție cu el, i-am spus care e părerea mea, însă trebuie să înțelegem, poate câștiga în China cât n-o va face niciodată în România, iar viața de fotbalist e scurtă. Trebuie să pună și el deoparte pentru familie. În plus, dacă oferta e bună și pentru club, nu putem să ne opunem noi, indiferent de ce am vrea„, a declarat Ilie Stan în Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER