A venit, a plecat, acum s-a întors și e gata de acțiune! Detalii despre situația lui Bogdan Planic

Bogdan Planic s-a întors în România, după ce FCSB și Vojvodina s-au înțeles, în cele din urmă, asupra transferului. Fundașul de 25 de ani va fi prezent la meciul noii sale echipe, din această seară, împotriva lui FC Botoșani, de la 21:00.

Sârbul a fost prezentat oficial de FCSB, după lungi negocieri cu clubul de care a aparținut  Inițial, Vojvodina nu a fost de acord cu suma propusă de Gigi Becali, iar acest aspect a făcut ca transferul să întârzie aproape de la începutul perioadei de transferuri.  

În cele din urmă, Planic a ajuns la FCSB, a fost prezentat oficial, dar vineri lucrurile s-au împotmolit din nou, iar sârbul a plecat în țara natală. Totuși, părțile implicate au ajuns azi la un consens, iar Planic a fost surprins pe aeroportul Otopeni, urmând ca de la 21:00 să-și vadă noii colegi la treabă în meciul din campionat cu FC Botoșani. Totuși, a doua aventură în România a început prost pentru sârbul de 25 de ani, care și-a pierdut bagajele la aeroport și a fost nevoit să aștepte pentru a le recupera.

Bogdan Planic este un fundaș central de 25 de ani, care și-a început cariera la Sloboda Uzice și a evoluat de-a lungul timpului doar la echipe din Serbia. Fundașul central a semnat cu FCSB până în 2021, vicecampionii României achitând 300.000 de euro în schimbul omului care va purta numărul 16 pe tricou.

Publicat: 27 08. 2017, 17:29
Actualizat: 27 08. 2017, 17:30