Gigi Becali a insistat în aceste zile pentru aducerea lui George Ogăraru la Steaua. „Vreau unul ca el deoarece Kapetanos ar putea da mai multe goluri dacă va avea cine să-i centreze. Ogăraru e cel mai bun la așa ceva”, și-a motivat demersul patronul Stelei. Dar nu este mai puțin adevărat faptul că o eventuală convingere a lui Ogăraru de a semna pentru Steaua, chiar și până la vară, ar fi și o puternică lovitură de imagine pe care Becali ar putea să o dea în contextul războiului său cu fanii. Fundașul dreapta care a fost lansat de Steaua și e legitimat acum la Ajax e unul dintre cei mai iubiți fotbaliști de către suporterii steliști. Iar dacă el și-ar da acordul de a se întoarce la echipa sa de suflet, pentru Becali ar fi o palmă dată celor care îl contestă.
Suporterii steliști sunt împărțiți în două!
George Ogăraru a venit ieri la București și se va întâlni cu patronul roș-albaștrilor pentru a-și negocia salariul. Cunoscut pentru personalitatea sa puternică și pentru că e un fotbalist care gândește înainte de a lua o decizie, Ogăraru a inițiat pe blogul său un sondaj pentru a testa opinia steliștilor despre o eventuală revenire a sa în Ghencea. Îi va fi greu să ia o decizie, deoarece cei care i-au scris sunt împărțiți. Unii îl doresc la echipă pentru că poate aduce un plus defensivei care suferă în momentul de față și poate pune umărul la câștigarea unui nou titlu, alții îl sfătuiesc să rămână în străinătate, pentru că altfel ar risca să fie umilit mai devreme sau mai târziu de Becali sau chiar folosit ca scut împotriva suporterilor care îl contestă pe patron.
George, patronul spune că ți-a făcut deja o ofertă… Așa este, am purtat o discuție cu domnul Becali la telefon. Acum, voi vedea ce este mai bine pentru mine și pentru familia mea.
Și cum a rămas? În cursul zilei de mâine (n.r. – azi) mă voi întâlni cu domnul Becali. Vom purta o discuție pentru că sunt în țară. Am primit două zile libere din partea clubului olandez și am timp. În urma acestor discuții voi vedea dacă mă dorește cu adevărat. Pe site-ul tău personal ai cerut și părerea suporterilor steliști… Părerea lor contează. Întotdeauna a contat. Și când m-am întors anul trecut i-am consultat. Asta am simțit și așa am făcut. Fotbalul fără suporteri nu se poate. Adică și ei au un cuvânt de spus referitor la întoarcerea ta? Categoric. Însă nu am avut timp să citesc comentariile lor. Am citit doar patru comentarii de dimineață, înainte de a pleca la antrenament. Diseară voi deschide laptopul și le voi citi pe toate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER