A venit revanșa! N’Diaye a marcat în finalul partidei și a adus victoria „câinilor”, la două luni după ce FC Botoșani i-a scos din calculele pentru play-off. Cronica partidei

Dinamo a căutat revanșa pe teren propriu cu FC Botoșani, la două luni după ce moldovenii i-au lăsat pe elevii lui Mircea Rednic în play-out pentru al doilea sezon consecutiv. Formația lui Liviu Ciobotariu s-a impus cu 2-1, după ce „câinii” au condus cu 1-0, și au „spulberat” șansele matematice ale acestora. Dacă ar fi câștigat toate cele cinci partide din 2019, dinamoviștii s-ar fi calificat în play-off și ar fi depășit-o pe Sepsi datorită avantajului meciurilor directe (0-0 pe teren propriu și 1-0 în deplasare).

Fără Linas Klimavicius, unul dintre titularii incontestabili, dar cu „sete” de revanșă, gazdele au început partida în atac și Dussaut a bifat prima mare ocazie a partidei, în minutul 2, cu un șut puternic cu stângul, puțin pe lângă poarta lui Fraisl. Nici atacanții nu s-au lăsat mai prejos. Papazoglou și Montini, responsabilii cu golurile din echipa lui Rednic, au ratat pe bandă rulantă în prima parte a jocului și i-au exasperat pe cei aproximativ 1.000 de suporteri prezenți în „Ștefan cel Mare”.  Iulian Dima punea capăt unei prime părți în care echipa lui Liviu Ciobotariu a contat foarte puțin pe plan ofensiv, lucru care s-a schimbat imediat după pauză.

Moldovenii au început bine repriza secundă, motivați fiind, cel mai probabil, de discursul antrenorului de la vestiare. Patache își încerca norocul cu un șut de la distanță, dar Mandanda a fost atent și a respins. Ongenda a trecut și el pe lângă deschiderea scorului, după ce a trimis în plasa laterală din unghi închis, nu înainte ca Deian Sorescu să-și treacă numele pe lista „ratangiilor” dinamoviști, cu un șut slab din fața unui Fraisl care nu a fost pus în dificultate de prea multe ori de „câini” în repriza secunda. Era minutul 61, iar Mircea Rednic muta în plan ofensiv. „Puriul” și-a pierdut răbdarea cu Mattia Montini, atacantul italian devenit în scurt timp golgheterul echipei și care a fost „zguduit” public de antrenorul dinamovist pentru evoluțiile sale din ultima perioadă, iar în locul său a fost introdus Nabil Jaadi. Alexander Christovao, atacantul care s-a lăsat așteptat datorită suspendării sale din Polonia, l-a înlocuit pe Simon Zenke, iar Daniel Popa, ultimul „glonț” al lui Mircea Rednic, a intrat în locului lui Papazoglou pentru a aduce trei puncte mari în dreptul dinamoviștilor.

Ultimul a irosit o ocazie imensă în finalul partidei. A fost „încolțit” de fundașii moldovenilor, nu a putut trage din careu, mingea a ajuns la Nistor care a tras puternic și a obținut un corner important. N’Diaye a marcat unicul gol al partidei după ce a reluat cu capul centrarea căpitanului dinamovist. A trimis peste Fraisl, Karaboue nu a putut interveni de pe linia porții iar mijlocașul din Mali a înscris pentru prima dată în tricoul „câinilor”. Dinamo a obținut trei puncte mari, într-o etapă în care toate echipele din play-out au remizat, și s-a apropiat la un singur punct în spatele liderului Gaz Metan.

Publicat: 22 04. 2019, 22:54
Actualizat: 22 04. 2019, 22:57