Toată suflarea alb-roșie e în extaz după ce ieri Dinamo a realizat cel mai important transfer al acestei ierni. „Câinii” au reușit să-l cumpere pe Elis Bakaj, albanezul care la 23 de ani e considerat cel mai bun produs al țării sale, iar acesta a semnat aseară un contract care-l va ține cinci ani în „Ștefan cel mare”.
Săptămâna trecută, Ioan Andone a primit în cantonamentul din Antalya câteva DVD-uri cu un mijlocaș albanez de 23 de ani. Descrierea făcută l-a entuziasmat pe tehnician: „E cel mai bun din țara lui acum. E foarte tehnic, are viteză, dă goluri multe, execută impecabil fazele fixe”. După ce a vizionat înregistrările, tehnicianul a decretat: „Trebuie transferat imediat!”.
„Câinii” plătesc 300.000 de euro Sulejman Demollari a fost cel care a intermediat discuțiile între Dinamo Tirana și „câini”, iar ieri au reușit să ajungă la un acord, după ce luni negocierile se împotmoliseră. Se pare că prețul pentru care cele două echipe s-au înțeles este undeva în jurul a 300.000 de euro. Fotbalistul a venit aseară în București și a semnat un contract pe cinci ani, dar nu va face deplasarea în Antalya pentru că a fost convocat la naționala Albaniei.
„Eram sigur că vin” Ieri, după ce albanezii s-au înțeles cu Dinamo, Bakaj a oferit primele declarații. „Sunt mulțumit că s-a realizat transferul în cele din urmă. Nici nu mă gândeam că nu se va face. Este mai bine pentru mine că cele două cluburi s-au înțeles pentru un transfer definitiv. Sper să mă acomodez repede”, a declarat Bakaj. Acesta îi anunțase pe fanii din Tirana încă de luni seara că va pleca la București, lucru care s-a întâmplat o zi mai târziu.
„Sunt mulțumit că s-a realizat transferul în cele din urmă. Nici nu mă gândeam că nu se va face. Sper să mă acomodez repede la noua mea echipă”, Elis Bakaj, mijlocaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER