A venit și victoria. Negoiță vrea și spectacol: „Sper să menținem trendul și să facem scor cu U Cluj. Nu am mai avut determinarea din meciul cu Steaua”
După eșecul cu Viitorul (1-2) și remiza cu Steaua (1-1), pentru Dinamo a venit și victoria cu Corona Brașov (1-0). Pentru Stoican și Compania urmează meciul de la U Cluj, acolo unde Negoiță vrea și spectacol: „Sper să facem scor”
„Sper să ne menținem trendul. Etapa viitoare sper să facem și scor, dar nu va fi ușor. Am dominat categoric, dar am suferit la finalizare. Cred că nu am avut nici noroc. A fost un meci clar în favoarea noastră, dar putea fi și mai bine. Nu a existat acea determinare ca în meciul cu Steaua. Ne interesează punctele, dar și cum funcționează echipa. Nu a fost rău de loc, bine că s-a terminat așa”, a declarat Negoiță la Dolce Sport.
„Lucrurile cu Rotariu sunt clare”
„Lucrurile cu Rotariu sunt clare, nu sunt dubii, este jucătorul nostru, este promovat de Dinamo, care i-a dat o șansă. Și-a reparat relația și cu galeria, și-a dat seama de ceea ce a făcut. Mă doare în spate de amenințările cu proces din partea impresarului. Foarte bine, nu este nicio problemă”, mai spune patronul lui Dinamo.
Negoiță: „Greu de crezut că urcăm mai sus de locul patru. Dinamo nu e încă pregătită de cupele europene”
„Vrem să creem aici un climat sănătos, departe de mizeriile în care eram. Dacă cineva vrea să comande într-un loc, să finanțeze, nu doar să mănânce de pe urma altor cluburi. Până una alta, eu fac regulile aici și veți vedea că le fac bine. Greu de crezut că Dinamo poate urca mai sus de locul patru, este Petrolul deasupra. Complicat. Mă îndoiesc că Dinamo este pregătită pentru cupele europene, mai este mult de lucrat, mai este nevoie de timp”, a mai spus Negoiță
- Dinamo a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Corona Brașov, în ultimul meci al etapei a XXII-a a Ligii I.
- Unicul gol al partidei a fost marcat de Lazăr, în minutul 54, cu un șut din colțul careului mic, în dreapta lui Marc, după o pasă de la Țucudean.
Dinamo: Bălgrădean – Rus, Thicot, D. Grigore, Grecu – C. Matei, Boubacar, Elton (Șerban ’59), V. Lazăr – D. Rotariu (Bărboianu ’86), Țucudean (Bilinski ’70). Antrenor: Flavius Stoican.
Corona Brașov: Marc – Homei (Dedu ’46), Forika, Damian, Munteanu – Poverlovici, Manea (Balint ’77) – Burlacu, R. Stănescu, Neacșa – Sg. Buș. Antrenor: Ionel Gane.
Cartonașe galbene: Thicot ‘3, Rus ’33, Țucudean ’48
Arbitri: Paul Unimatan (central) – Dragoș Iliescu, George Florin Neacșu (asistenți) – Mihai Amorăriței, Dragoș Teodor (adiționali) – Ionuț Marius Bobe (rezervă)
Observatori: Nicușor Vlad, Augustus Constantin.
La meci au asistat 3.489 de spectatori