A venit Uhrin, vin salariile!

Jucătorii de la Poli Timișoara vor primi înainte de sărbătorile
de iarnă o parte însemnată din restanțele salariale, iar acest
lucru i se datorează în mare parte tehnicianului ceh, Dusan
Uhrin.
Când și-a negociat întoarcerea la Timișoara, Uhrin a cerut, în
primul rând, ca fotbaliștii să își primească banii la zi, iar a
doua condiție a fost ca patronul să îi transmită nemulțumirile după
meciuri personal antrenorului și nu prin intermediul presei.
La două zile după ce Uhrin a semnat cu Poli, jucătorilor li s-a
promis că situația financiară se va îmbunătăți foarte curând și că
vor ajunge chiar cu banii la zi înaintea reluării campionatului.
„Am primit asigurări că luni sau marți vom primi cel puțin un
salariu, dacă nu chiar două. În plus, ni s-a spus că în ianuarie,
între cele două cantonamente, ar trebui să vină și banii din
drepturile TV. Avem promisiunea că, înainte să înceapă returul, vom
fi cu banii la zi”, a dezvăluit unul dintre fotbaliștii lui
Poli.

Restanțele erau la ordinea
zilei astă toamnă

Timișorenii au ajuns în această toamnă să aibă restanțe de până la
trei luni, în condițiile în care la Poli nu mai există prime de joc
de un an și jumătate, doar primă de obiectiv. Nervii jucătorilor au
fost aproape de a ceda în preajma ultimelor meciuri oficiale din
2010. Cosmin Contra chiar i-a transmis public patronului după
meciul cu Oțelul că fotbaliștii așteaptă achitarea, măcar parțială,
a restanțelor. Fotbaliștii își primeau în toamnă doar procentaje de
50, 60 sau 70 la sută din salariile restante, motiv pentru care au
și solicitat clubului evidența la zi cu sumele exacte pe care le au
de primit.

500 de euro e
suma totală pe care conducerea de la Poli o are de achitat către
jucători

18 mii de euro
este salariul lunar al lui Dusan Uhrin la Poli Timișoara, el
semnând un contract pe un an și jumătate

Publicat: 16 12. 2010, 03:17
Actualizat: 16 12. 2010, 03:19