Dumitru Dumitriu, cel care i-a fost secund lui Mirel Rădoi la FCSB, a dezvăluit că actualul selecționer al echipei naționale a României a decis să își dea demisia de la vicecampioana României din cauza unui jucător.
Acesta susține că nu relația tensionată cu Gigi Becali l-a făcut pe Mirel Rădoi să renunțe la postul de antrenor principal la FCSB, ci gestul făcut de Paul Papp din meciul cu Partizan, din returul turului 3 al Ligii Campionilor.
”Au trecut aproape 5 ani şi nimeni nu ştie adevărul. Mirel n-a vrut. Mirel a simţit că nu are viitor şi s-a dat la o parte. Vă spun exact şi când Mirel zice nu, nu rămâne, pentru că el cântăreşte foarte bine şi când zice nu, e un nu imens. El nu avea treabă cu domnul Becali, lui nu i-a plăcut ceva, nici nu l-am întrebat. A considerat că nu poate să facă performanţă.
Când a văzut treaba aia cu Papp şi penalty, noi n-aveam probleme, eram o echipă bună, ne calificam, de acolo s-a rupt toată treabă. Sunt chestii care nu se fac în astfel de meciuri. Nu pot să spun nimic că a fost vreo intenţie, Doamne fereşte, dar te duce cu gândul la treaba asta când vezi astfel de gogomănii.
Ai mingea aici, doi adversari şi vrei să opreşti, după pauză, imediat, minutul 46, nu se poate una ca asta. Este o întâmplare nefastă, dar un antrenor care se respectă spune că ”n-am ce face cu astfel de jucători” şi se dă la o parte el, care e problema?”, a dezvăluit Dumitru Dumitriu pentru Telekom Sport.
Mirel Rădoi a cedat nervos după o eroare foarte gravă a lui Paul Papp din meciul reutur cu Partizan, din turul 3 al Ligii Campionilor, atunci când acesta a greșit într-o poziție periculoasă și a fost deposedat. Fernando Varela a fost obligat să facă fault din postura de ultim apărător și a fost eliminat. Sârbii nu au înscris, dar partida a fost căștigată de Partizan cu 4-2. Paul Papp a greșit la 3 din cele 4 goluri înscrise de gruparea din Serbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER