Abiodun: „Putem încheia campionatul pe un loc superior”

Obiectivele trasate de conducerea clubului, lupta pentru trofeele interne și accederea în grupele Cupei UEFA, sunt văzute de Abiodun cu optimism. Fotbalistul consideră că Poli are un lot valoros, în care se vor găsi mereu soluții pentru acoperirea indisponibilităților ce pot să apară. „Va fi un campionat dificil, mai ales că, pentru prima dată, vom fi angrenați în trei competiții oficiale. În primul rând, este bine că avem un lot numeros, cantitativ și calitativ. Sunt bineveniți noii transferați, deoarece la orice formație trebuie să existe concurență. Este clar, trebuie să ne pregătim foarte bine și serios pentru noul sezon. Nu va fi deloc ușor să obținem performanțe, dar orice este posibil. Eu cred că putem încheia campionatul pe un loc superior celui din sezonul trecut", a declarat Abiodun pentru www.politimisoara.com.

Obiectivele trasate de conducerea clubului, lupta pentru trofeele interne și accederea în grupele Cupei UEFA, sunt văzute de Abiodun cu optimism.

Fotbalistul consideră că Poli are un lot valoros, în care se vor găsi mereu soluții pentru acoperirea indisponibilităților ce pot să apară. „Va fi un campionat dificil, mai ales că, pentru prima dată, vom fi angrenați în trei competiții oficiale. În primul rând, este bine că avem un lot numeros, cantitativ și calitativ. Sunt bineveniți noii transferați, deoarece la orice formație trebuie să existe concurență. Este clar, trebuie să ne pregătim foarte bine și serios pentru noul sezon. Nu va fi deloc ușor să obținem performanțe, dar orice este posibil. Eu cred că putem încheia campionatul pe un loc superior celui din sezonul trecut”, a declarat Abiodun pentru www.politimisoara.com.

Publicat: 24 06. 2008, 00:45