Abrudan a spus „DA”!** „Șepcile roșii” și-au betonat ieri defensiva cu încă doi fundași centrali

Francezul Steven Pele a semnat ieri un contract pe doi ani și
jumătate, iar Florian Walter a obținut și acceptul lui Octavian
Abrudan. 100.000 de euro cere Gigi Becali pentru a-l lăsa pe fundaș
la Cluj.

Timpul de răgaz pe care Octavian Abrudan (26 de ani) l-a avut
pentru a cântări oferta lui „U” Cluj s-a terminat ieri. Florian
Walter a cerut un răspuns ferm din partea jucătorului, iar acesta
i-a spus că preferă Universitatea în detrimentul ofertelor din liga
a doua germană. După ce a obținut acceptul jucătorului, Florian
Walter a rămas să obțină până astăzi acordul scris și din partea
lui Gigi Becali. Patronul Stelei i-a transmis deja lui Abrudan că
poate pleca oriunde în schimbul sumei de 100.000 de euro și cel mai
probabil cedarea lui Abrudan la „U” e o simplă formalitate.
Octavian Abrudan revine astfel la echipa la care a făcut junioratul
și pentru care a jucat până în 2005, când s-a transferat la Gloria
Bistrița.

Au luat
și un campion european

Până să-l înregimenteze pe Abrudan, „U” a perfectat ieri al
patrulea transfer al iernii. Este vorba despre Steven Pele (29 de
ani), un francez necunoscut, care a retrogradat anul trecut cu
Strasbourg în liga a III-a franceză, dar care are în CV titlul de
campion european. În 2000, când a participat cu naționala Under 19
a Franței la Campionatul European, Pele a fost titular în 3 din
cele 4 meciuri ale naționalei „Cocoșului galic”. Noul fundaș al lui
„U” a fost preferat chiar lui Philippe Mexes în ultimul meci din
grupă, contra Rusiei, și la finala cu Ucraina. Din echipa care
câștiga în 2010 campionatul european mai făceau parte Gael Givet,
Gregory Vignal, Benoit Cheyrou sau Djibril Cisse. Steven Pele are
un frate celebru în Franța, Yohann, care este portarul lui
Toulouse.

Universitatea este o echipă care va crește în următorii
ani

Octavian Abrudan, fundaș Steaua

7 meciuri a evoluat Abrudan în turul Ligii I
pentru Steaua

SONDAJ /
Niculescu, peste Szilagyi și Boștină

Într-un sondaj pe www.ucluj.ro, fanii echipei pregătite de Ionuț
Badea au desemnat cel mai bun jucător din turul sezonului. Claudiu
Niculescu a ocupat de departe primul loc, fiind votat de 65,2%
dintre cei care au participat la sondaj. Atacantul este urmat de
Szilagyi (14,6%), Huțan (3,5%) și Boștină (2,9%).

Publicat: 23 12. 2010, 11:35
Actualizat: 23 12. 2010, 11:37