Absurdistan la Vaslui! Caro**tat din toate părțile

Întâmplare fără precedent la Vaslui. Pentru ziua de ieri, Lopez
Caro avea programate două sesiuni de antrenamente la stadion, însă
tehnicianul spaniol a avut o mare surpriză: la ambele ședințe de
pregătire nu a avut decât doi jucători.

Vaslui n-a strâns în campionat decât cinci puncte, iar în
disputa dintre patron și antrenor niciunul dintre cei doi nu pare
dispus să cedeze. Mai mult, fostul „galactic” consideră că tot ce i
se întâmplă este pus la cale de patronul Adrian Porumboiu, despre
care crede că uneltește împotriva sa. Astfel, Caro susține că, la
inițiativa lui Porumboiu, toți componenții lotului vasluian au fost
obligați să boicoteze cele două antrenamente de ieri.

Spaniolul a fost prezent la stadion pentru ambele ședințe de
pregătire, însă nu și le-a putut desfășura decât în fața lui Rivas
și Campano. „Situația este incredibilă. Am avut doi jucători la
antrenament. Eu le-am comunicat fotbaliștilor programul, dar se
pare că acum ei ascultă de altcineva. Nu mă simt trădat, fiecare
face ce vrea. Eu m-am purtat civilizat cu toată lumea”, a explicat
ibericul.

Fotbaliștii îl
poreclesc „capra neagră”

Atacantul vasluienilor, Daniel Pancu, are însă o altă opinie.
Acesta a motivat absența colegilor săi spunând că au fost acoperiți
de finanțator.

„E treaba lui Lopez Caro, noi avem liber două zile din
partea patronului”, s-a apărat Pancu, după care a completat:
„Domnul Porumboiu ne-a spus că până vineri vom avea un antrenor la
Vaslui!”.
De fapt, Caro nu e deloc iubit de jucători, mai
ales de cei români, care-l poreclesc „Capra neagră”. „Sare
precum o capră neagră pe marginea terenului. În rest, nu știe
nimic, zici că e nebun”,
a declarat un jucător de la
Vaslui.

„Orice s-ar întâmpla, eu nu voi renunța la echipă. Vreau
doar să fiu lăsat să lucrez!”, Lopez Caro, antrenor
Vaslui.

1 milion
de euro trebuie să primească Caro dacă va fi dat afară de la
Vaslui

Publicat: 02 09. 2010, 08:16
Actualizat: 02 09. 2010, 08:21